DOOM

glosar¹ De termeni lingvistici²

accent pronunțare mai intensă a unei silabe↑/a unui cuvânt

accent fix accent↑ legat de poziția silabei↑ accentuate în cuvânt

accent liber accent↑ nelegat de poziția silabei↑ accentuate în cuvânt

acronim cuvânt format din prima literă a/primele litere ale cuvintelor dintr-o expresie/sintagmă, dintr-un titlu ș.a. 

afereză cădere accidentală/suprimare a unui sunet/grup de sunete la începutul unui cuvânt

afonizat (sunet) care și-a pierdut sonoritatea↑

analizabil (cuvânt) ale cărui componente pot fi puse de către vorbitori în legătură cu alte cuvinte existente și independent sau în alte formații

apocopă cădere accidentală/suprimare a unuia sau a mai multor sunete de la sfârșitul unui cuvânt

argotic (element) din limbajul convențional al unui anumit grup social

asilabic (sunet) care nu formează silabă↑

categorie gramaticală semnificație gramaticală cu expresie proprie și în funcție de care cuvintele variabile își schimbă forma în cursul flexiunii↑ (caz, comparație, determinare↑, gen, mod, număr, persoană, timp)

clasă lexico-gramaticală clasă de cuvinte cu trăsături semantice și gramaticale (categorii↑ gramaticale, posibilități de combinare) comune (corespunzând părții de vorbire din gramatica tradițională); pentru limba română se disting: adjectiv, adverb, articol³, conjuncție, interjecție, numeral, prepoziție, pronume, substantiv, verb

colocvial element specific conversației

compunere procedeu de formare a cuvintelor constând în combinarea unor cuvinte cu cuvinte independente sau cu elemente de compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună un sens global nou

compus cuvânt format prin combinarea mai multor cuvinte sau a unor cuvinte și a unor elemente de compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună un sens global nou

comun (gen ~) gen cuprinzând substantivele invariabile care desemnează ființe de sex fie femeiesc, fie bărbătesc

consoană sunet la a cărui emitere curentul de aer întâlnește un obstacol, care nu poate juca rolul de centru al unei silabe↑ și care nu primește accent↑

conversiune schimbare a clasei↑ lexico-gramaticale a unui cuvânt

corect conform cu normele↑ limbii literare↑ actuale

defectiv (cuvânt) cu distribuție limitată/flexiune↑incompletă/paradigme incomplete

derivat (cuvânt) format de la un cuvânt de bază prin alipirea unor prefixe↑ sau a unor sufixe↑

desinență element final atașat în general radicalului↑ unui cuvânt flexibil↑, exprimând (adesea împreună) la substantive: numărul și cazul, la adjective: și genul, la verbe: numărul și persoana

desonorizat (sunet) care și-a pierdut sonoritatea↑

determinare funcție semantică de actualizare și de individualizare a substantivului sau categorie gramaticală↑ proprie acestuia, manifestată prin opoziția determinat hotărât/nehotărât

devocalizat (sunet) care și-a pierdut din trăsăturile de vocală (sonoritatea↑)

diacritic, -ă semn care distinge literele respective de altele cu formă identică; literă fără valoare fonetică proprie, care marchează valoarea în context a literei/grupului lângă/în care apare

diftong secvență formată dintr-o vocală↑ și o semivocală↑ pronunțate în aceeași silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanțul vorbirii)

diftong ascendent diftong↑ care prezintă ordinea semivocală↑ + vocală↑

diftong descendent diftong↑ care prezintă ordinea vocală↑ + semivocală↑

digraf succesiune de două litere care notează un singur sunet

domeniu sector de activitate reflectat în vocabular

element de compunere↑ element asemănător cu prefixele↑ sau cu sufixele↑, dar cu sens relativ mai dezvoltat, originar în general din greaca veche sau din latină, care se atașează unui radical↑, dând naștere unor cuvinte noi; v. și prefixoid↑, sufixoid↑

eliziune cădere accidentală a vocalei↑ neaccentuate de la finala unui cuvânt în contact cu vocala inițială a cuvântului următor

encliză atașare a unui element la termenul precedent, cu care se grupează

etimologie populară modificare greșită a formei unui cuvânt/unei expresii, contrar etimologiei reale, prin apropieri bazate pe asemănări formale sau/și de sens

familiar (element) folosit în vorbirea obișnuită

flexibil (cuvânt) la care semnificațiile gramaticale se exprimă cu ajutorul unui element variabil atașat la partea lui finală

flexiune atașare, în cursul vorbirii, la partea (în general) invariabilă a unor cuvinte, a unor elemente care marchează diferitele categorii↑ gramaticale

fonetică sintactică fenomene fonetice care se produc în lanțul vorbirii

„format” (cuvânt) compus↑ sudat sau derivat↑

greșit neconform cu normele↑ limbii literare↑ actuale

grup relativ stabil grup de cuvinte folosit relativ frecvent, ale cărui componente

de cuvinte își păstrează autonomia și sensul de bază și care corespund realității denumite

hiat succesiune de două vocale↑ alăturate pronunțate în silabe↑ diferite (în cuvinte simple sau compuse, inclusiv scrise cu cratimă)

hipercorect (element) la care se evită o falsă greșeală

hipercorectitudine evitare a unei false greșeli

i „șoptit” (afonizat↑,

asilabic↑, desonorizat↑,

devocalizat↑) i final de silabă sau de cuvânt care și-a pierdut sonoritatea↑ și nu formează silabă↑

invariabil (cuvânt) lipsit de flexiune↑ (care în cursul vorbirii își păstrează neschimbată forma)

învechit (element) din faze ale limbii anterioare celei actuale

latinism (în DOOM³) împrumut din latină, în general neadaptat, care apare ca un cuvânt străin în contexte în limba română

literară (limbă ~) varianta de cultură, cea mai îngrijită, a limbii unei comunități, codificată prin norme↑ supradialectale unice și consolidată în special prin scris

literă-consoană literă care notează sunete-consoane↑

literă diacritică literă fără valoare fonetică proprie, care modifică valoarea în cuvânt a literei în a cărei vecinătate apare

literă-vocală literă care notează (cu precădere) sunete-vocale↑ (și semivocale↑)

locuțiune grup de cuvinte cu sens global unitar și cu trăsături morfosintactice care atestă pierderea autonomiei gramaticale a cel puțin unei componente și funcționarea de ansamblu ca un cuvânt unic

morfologie schimbarea formei cuvintelor pentru marcarea valorilor gramaticale

neologism (în lingvistica românească) împrumut făcut de limba română modernă și contemporană cu precădere din limbile occidentale de circulație internațională și din limbile clasice

nonstandard (element) din afara limbii standard↑

norma (literară↑) expresia codificată a uzului↑ lingvistic dominant, respectată în scrisul și în vorbirea persoanelor cultivate, care arată „cum trebuie să se scrie/spună”

omofone (elemente) care se pronunță la fel

omografe (elemente) care se scriu la fel

omonime parțiale (construcții/cuvinte/morfeme) cu sensuri diferite care au unele forme identice și altele diferite sau prezente numai la unul dintre omonime

omonime totale (cuvinte) cu sensuri diferite, care au toate formele identice

ortoepie pronunțare corectă↑

ortografie scriere corectă↑

ortogramă model de scriere corectă↑

parasintetic (cuvânt) în același timp compus↑ și derivat↑

paronime cuvinte diferite ca sens, dar foarte asemănătoare ca formă și care se pot confunda

personal (gen ~) subclasă a substantivelor nume de persoană care se disting prin anumite particularități morfosintactice

plenisonă (vocală↑~), în opoziție cu semivocala↑ corespunzătoare

popular (element) supradialectal din limbajul curent al oamenilor obișnuiți, fără o instrucție superioară

prefix element antepus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt nou

prefixoid element de compunere↑ inițial din limbajul cult/specializat, în general fără existență independentă, având un sens mai dezvoltat decât prefixele↑, care, în limba din care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina –, constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin

procliză atașare a unui element la termenul următor, cu care se grupează

punctuație sistem de semne grafice convenționale care marchează segmentarea unui text în unități sintactice, intonația și pauzele

radical parte a unui cuvânt care poartă sensul lexical și la care se pot atașa desinențe↑, prefixe↑, sufixe↑

reduplicat (element) repetat întocmai

regional (element) specific unei regiuni

registru varietate a limbii în funcție de situația de comunicare

semianalizabil cuvânt „format”↑ din care o componentă poate fi pusă de către vorbitori, într-o măsură mai mare sau mai mică, în legătură cu alt element/alte elemente care există și independent sau în alte formații

semivocală sunet care din punctul de vedere al articulării seamănă cu o vocală↑, dar care nu poate primi accent↑ și nu poate forma singur o silabă↑

semn de punctuație↑ semn grafic convențional care marchează segmentarea unui text în unități sintactice, pauzele sau/și intonația

semn diacritic semn grafic (în general subscris sau suprascris) care distinge litere cu forma de bază identică și cu valoare fonetică diferită

semn ortografic semn grafic convențional utilizat la nivelul cuvântului sau al mai multor cuvinte care formează o unitate

silabație descompunere a cuvintelor în conformitate cu structura lor silabică

silabă (fonetică/orală) secvență sonoră minimală caracterizată prin accent↑ propriu unic, care are în centru o vocală↑, însoțită sau nu de una sau mai multe consoane↑ sau/și semivocale↑

sincopă cădere a unui sunet/grup de sunete din interiorul unui cuvânt.

sinereză pronunțare într-o singură silabă↑ a vocalei↑ finale a unui cuvânt și a vocalei inițiale a cuvântului următor (transformare, în fonetică sintactică↑, a unui hiat↑ în diftong↑)

sinonime (cuvinte/construcții) ale căror sensuri se află în relație de echivalență sau de identitate

sonante consoane↑ care se pronunță cu un zgomot mai slab decât majoritatea consoanelor (și care sunt întotdeauna sonore↑): l, m, n, r

sonor (sunet) produs cu vibrația regulată a coardelor vocale

sonoră (consoană↑) dotată cu sonoritate↑: b, d, g, g′, ğ, j, v, z;

sonoritate trăsătură, atât a vocalelor↑, cât și a unor consoane↑, datorată vibrației regulate a coardelor vocale

standard (limbă ~) variantă a limbii care reunește elemente folosite de toți vorbitorii în condiții obișnuite și care nu sunt marcate de afectivitate sau de specializări profesionale

stil (~ funcțional) varietate funcțională a limbii

sufix (lexical) element postpus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt nou

sufixoid element de compunere↑ final din limbajul cult/specializat, în general fără existență independentă, având un sens mai dezvoltat decât sufixele↑ și care, în limba din care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina – constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin

sunet-consoană consoană↑

sunet-tip sunet reprezentând media variațiilor din pronunțarea unui sunet

sunet-vocală vocală↑

surdă (consoană↑) lipsită de sonoritate↑: č, f, h, k, k′, p, s, ș, t, ț

temă radicalul↑ și sufixul↑ lexical caracteristic, la care se atașează desinențele↑

triftong secvență formată din o vocală↑ și două semivocale↑ pronunțate în aceeași silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanțul vorbirii)

trigraf succesiune de trei litere care notează un singur sunet

trunchiere suprimare a silabelor↑ finale ale unui cuvânt

uz folosirea concretă, în condiții obișnuite, a elementelor lingvistice de către cei mai mulți vorbitori

variante literare libere forme care circulă în paralel în limba literară actuală și sunt acceptate de normă ca fiind corecte↑ (ordinea în care apar în DOOM³ indicând preferința); pot fi fonetice (inclusiv accentuale sau de silabație↑), lexicale, morfologice, ortografice

vocală sunet la a cărui emitere, prin vibrații ale coardelor vocale, curentul de aer nu întâlnește niciun obstacol, care poate primi accent↑ și poate forma singur o silabă↑

xenism neologism↑ foarte recent, neadaptat la sistemul limbii române, simțit și tratat de vorbitori ca străin