6. Câteva observații și recomandări
Preambul
• În cele ce urmează reunim câteva observații și recomandări prin care atragem atenția asupra unor aspecte ținând de gramatică, de semantică, de sintaxă sau de stilistică, în legătură cu care se fac mai frecvent greșeli sau există dubii și care nu au putut fi incluse în Dicționar pentru că excedau domeniului strict al acestuia.
• Componenta gramaticală fiind dominantă, ele sunt sistematizate, convențional, după clasele lexico-gramaticale cărora le sunt subsumate în principal și care sunt prezentate în ordine alfabetică.
6.1. Adjectivul
6.1.1. La pluralul adjectivelor anumit, destul, diferit, divers, felurit, mult, numeros, puțin, tot, valorile de genitiv și de dativ se pot exprima și prin formele de acuzativ cu prepoziția a, respectiv la: opiniile a anumiți oameni, a se adresa la anumiți oameni.
6.1.2. Multe adjective, tratate ca defective în unele surse, sunt în realitate atestate și pe lângă substantive de alt gen/număr decât cel indicat: alcalino-pământos, aneroid, anofel, antimonic, bisect, covăsit, retrovers, sterlin, sudoripar, sulfurat, viran.
6.1.3. Anumite adjective neologice prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: analoagă, omoloagă; econoamă; pitorească, iar altele nu: autonomă; baladescă, burlescă, coșmarescă, dantescă, gigantescă, picarescă.
6.1.4.1. Sunt invariabile o parte din adjectivele cu finala -ce (atroce, eficace, factice, ferice, feroce, locvace, motrice, perspicace, precoce, propice, vivace), în timp ce altele sunt variabile: complice, novice, rapace, sagace, tenace, veloce1, vorace.
6.1.4.2. Și numeroase alte adjective, ca bej, bleumarin, ciclamen, ecosez, grej, instant, roz, vernil, sunt în limba literară invariabile, deși finala lor ar permite flexiunea.
6.1.5. Există oscilații în uz în cazul perechilor de adjective în -sor/-soriu și -tor/‑toriu, considerate în DOOM3 cuvinte distincte, deși numai unele au putut fi glosate mai mult sau mai puțin diferit: executor „care execută”, dar executoriu „care trebuie executat”.
Ele s-au consacrat ca însoțind anumite substantive, în sintagme mai mult sau mai puțin fixe:
pendul compensator, dar măsuri compensatorii, recurs compensatoriu; nerv depresor, dar efect depresoriu, funcție, zonă depresorie; proces inflamator, dar patologie inflamatorie; bloc/câmp/protocol operator, dar anatomie/intervenție/medicină operatorie; tratament postoperator, dar accident/edem postoperatoriu; an preparator, dar măsuri/studii preparatorii, școală preparatorie; somn reparator, dar chirurgie reparatorie, măsuri reparatorii; aparat respirator, dar căi/mișcări respiratorii, viroză respiratorie.
6.1.6. La adjectivele neologice terminate în -uu (tipul continuu, perpetuu etc.), norma actuală privilegiază pronunțarea finalei ca diftong descendent uŭ (aceste adjective încadrându-se în tiparul adjectivelor din fondul vechi de tipul noǔ, noǔă, noǐ); la fel se pronunță adverbul (în)continuu și substantivul reziduu.
În schimb se pronunță cu hiat substantivele continuum; perpetuum (mobile) (lat.); vacuum, vacuumare, vacuummetru (ca și verbul a continua: (el) continuă, să continue).
6.1.7. Adjectivul (ca și articolul/marca cel, cea, cei, cele) trebuie acordat în caz cu substantivul determinat: alegerea candidatelor celor mai potrivite, nu: *alegerea candidatelor cele mai potrivite.
6.1.8. Adjectivul se pune la singular în construcții precum limba și literatura română.
6.1.9. Pentru GD și pluralul adjectivului grec se folosesc formele adjectivului grecesc: limba greacă, dar istoria limbii grecești.
6.1.10. Sunt nerecomandabile construcțiile eliptice, cu omiterea determinantului: a face lucruri, ceva de genul.
6.2. Adverbul
6.2.1. Uneori înaintea unor adverbe provenite din adjective se pot adăuga (întrucâtva pleonastic), pentru a sublinia sensul adverbial al construcției, expresiile în mod(ul)… (dar nu: la modul…), într-un fel… ș.a.
6.2.2. Este inutilă folosirea actuală exagerată, în locul adverbelor/adjectivelor astfel/așa, a perifrazei în felul…
6.2.3. Se recomandă ca, pe lângă anumite cuvinte, determinanții (adverbe, care în alte situații pot fi și adjective), precum critic, cronic, funcțional, grav, locomotor, mintal, politic, psihic, social, implicând sensul „cu caracter...”, „din punct de vedere...”, pe lângă adjective/substantive (aflate inclusiv la feminin sau la plural), ca analfabetă/analfabeți, asistată/asistați, bolnavă/bolnavi, debilă/debili, deținută/deținuți, handicapată/handicapați, să nu se acorde:
Este (o) analfabetă funcțional./Sunt (niște) analfabeți functional.; asistată/asistați social; bolnavă/bolnavi critic/grav/psihic (ca și grav bolnavă, grav bolnavi); debilă/debili mintal, deținută/deținuți politic, handicapată/handicapați (locomotor), însă s-a adoptat titulatura Asociația Foștilor Deținuți Politici; cf. și: bolnavi cronici, (colocv.) Secția Cronici a Spitalului de Boli Psihice.
Dar: tulburări funcționale; boli cronice, grave, psihice; în stare critică; analiști politici, oameni politici.
6.3. Articolul și mărci omonime cu el
6.3.1. Marca cel a superlativului relativ este variabilă la adjective (inclusiv participiale): elevii cei mai buni/elevii cei mai pregătiți, dar invariabilă în context adverbial (Ei învață cel mai bine.), inclusiv atunci când este încorporată într-un grup adjectival: elevii pregătiți cel mai bine/elevii cel mai bine pregătiți.
Fac excepție situațiile în care adverbul la superlativ este inclus într-un grup adjectival, apare în poziția inițială a unui grup nominal, iar cel marchează și caracterul definit: Cei mai bine pregătiți (elevi) au reușit.
6.3.2. Substantivele comune care apar în DOOM3 la forma-tip, de NA singular, descrise ca (formal) „articulate”, pot admite simultan și un articol nehotărât: o/niște floarea-soarelui, un/niște ochiul-boului.
6.3.3.1. DOOM3 recomandă atașarea fără cratimă a articolului -(u)l (ca și a desinenței -uri) și la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (ci în care y se rostește cu valoarea lui prototipică, [i] sau [ĭ]): body art. bodyul; boy art. boyul.
Opțiunea se justifică prin aceea că y a fost recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române.
6.3.3.2. Tot fără cratimă trebuie atașat și articolul hotărât plural -i: boy pl. boy, (rar) art. boyi, dar asemenea grafii sunt percepute ca rebarbative și trebuie evitate, dacă este posibil.
6.3.3.3. Se recomandă de asemenea atașarea fără cratimă a articolului –(u)l (ca și a desinenței -uri) și la împrumuturile – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină și în alte litere percepute în continuare ca străine, dar pronunțate cu valoarea lor prototipică, ca w [v]: basedow art. basedowul, pl. basedowuri.
6.3.3.4. În schimb, în cuvintele în care w și y au altă valoare decât [v], respectiv [i], articolul –(u)l (ca și desinența -uri) se leagă prin cratimă: bungalow [w pron. ŭ] s. n., art. bungalow-ul; pl. bungalow-uri; chardonnay s. n., art. chardonnay-ul [pron. șardoneul], (porții; sorturi) pl. chardonnay-uri [pron. șardoneuri].
6.3.4. În timp ce la substantivele comune masculine și neutre la NA singular, articolul postpus -l este obligatoriu în scris și în vorbirea solemnă, la substantivele proprii situația este diferită.
6.3.4.1. Supranumele vechi îl păstrează pe -l: Mihai Viteazul, ca nume al domnitorului (dar fără -l în nume de localități: Mihai Viteazu).
6.3.4.2. Numele de entități geografice sunt scrise în general fără -l: Moldoveanu (vârf muntos), forme susținute și de unii lingviști.
6.3.4.3. În denumirile oficiale ale unor localități din România, fixate actualmente prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, sunt unele inconsecvențe privind și scrierea cu sau fără -l a unor nume cu o structură asemănătoare (uneori chiar identice în rest): Izvoru Rece (jud. Vâlcea) – Izvorul Rece (jud. Dolj), Pârâu Mare (jud. Mureș) – Pârâul Mare (jud. Neamț). Ele contravin recomandărilor ortografice generale: Izvoru Mureșului, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea (față de folosirea substantivelor comune: izvorul (Mureșului), pârâul, râmnicul (reg.) „iazul”). Cum numele de localități nu fac obiectul normelor ortografice, ci al celor legislative, formele din Lege sunt obligatorii și trebuie folosite ca atare, utilizatorii neavând căderea de a le „corecta” (mai ales că eventualele intervenții asupra formelor consfințite prin lege ar antrena complicații administrative majore).
La finală, -u după vocală preia rolul de „articol” al lui -l dispărut și se produce modificarea sub aspect silabic a radicalului, -u formând hiat în nume ca Pârâu Mare [pron. pîrî-u], Răcătău de Jos (jud. Bacău) [pron. răcătă-u], față de diftong în pârâu [pron. pîrîŭ], Răcătău (jud. Alba) [pron. răcătăŭ].
Articolul postpus reapare la GD: primarul Râmnicului Sărat, formulare cu care sunt relativ echivalente construcțiile cu prepoziții (primarul din Râmnicu Sărat) sau perifrazele de tipul primarul orașului Râmnicu Sărat.
6.3.4.4. Numele proprii de localități având forma-tip de singular sau plural nearticulat (București, Cluj, Iași) pot primi articolul de singular (Bucureștiul, Clujul, Iașiul), unele și de plural (Bucureștii, Iașii); ultimele sunt simțite ca forme învechite, păstrate în special în anumite sintagme: Bucureștii Noi (cartier), Luna Bucureștilor.
6.3.4.5. La finală, -l nu se omite în termenii geografici traduși din alte limbi și care desemnează realități din afara României: Cornul Africii (față de Cornu Luncii, comună din România).
6.3.5. În construcția din punct(ul) de vedere, punct trebuie folosit nearticulat când este urmat de un adjectiv: din punct de vedere statistic, dar articulat când este urmat de un substantiv în G: din punctul de vedere al statisticii.
6.3.6. Se recomandă formulările de tipul Catedra de Istorie a limbii române (nu: de *Istoria limbii române).
6.4. Conjuncția
6.4.1. Nu trebuie confundate conjuncțiile or (livr.) „așadar; însă” și ori „sau”, așa cum, în practică, în loc de or se folosește (mai ales oral), greșit, *ori: Hotărârea a fost publicată; or [nu: *ori], numai realitatea va arăta dacă va fi aplicată ori încălcată.
6.4.2. Pentru introducerea unor subordonate este suficientă conjuncția că, fiind inutil să se recurgă la construcția faptul că, de care se abuzează în prezent: Amintim că Hotărârea a fost publicată./*Amintim faptul că Hotărârea a fost publicată.
6.4.3. În construcțiile cu corelative, acestea trebuie să preceadă fiecare dintre elementele la care se referă: Învățământul se va desfășura în sistem fie clasic, fie online., nu:*Învățământul se va desfășura fie în sistem clasic, [*ori/sau] fie online.
6.5. Numeralul
6.5.1. În construcții de tipul acele/aceste/câteva milioane de lei/câteva zeci de kilometri, se recomandă ca acordul adjectivului pronominal să se facă cu substantivul care indică numărul, nu cu determinantul acestuia (nu: *acei/acești/câțiva milioane de lei/*câțiva zeci de kilometri).
6.5.2. La aproximarea valorii numerice prin s. f. sg. majoritatea sau prin cea mai mare parte, acordul predicatului se poate face la singular (după formă) sau la plural (după înțeles, mai ales când urmează un substantiv la G pl.): Majoritatea/Cea mai mare parte (a cetățenilor) a/au votat în favoarea deciziei.
6.5.3. După numeralele mai mici de douăzeci se recomandă ca substantivele să urmeze direct: Spleen se scrie cu doi e., dar se pot și lega cu prep. de: Urmează doi de re., A luat doi de zece. După numeralele egale cu sau mai mari de douăzeci, substantivele la care se referă trebuie precedate de prepoziția de: 1.500 de cazuri noi, nu *1.500 cazuri noi (cum apare uneori mai ales în limbajul administrativ).
6.6. Prepoziția
6.6.1. Pentru introducerea agentului [+nonuman] al unei acțiuni dintr-o construcție pasivă nu trebuie folosită prepoziția de către în locul lui de: Rezultatele au fost înregistrate de documente., nu: *Rezultatele au fost înregistrate de către documente. (dar: de către istorici.).
6.6.2. Norma literară condamnă folosirea, tot mai răspândită, a lui ca și (sau, mai rar, oral, a lui ca, virgulă) în locul prep. ca pentru evitarea cacofoniilor (și cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcții de tipul L-a luat ca și consilier. În locul ei se pot folosi, după caz, construcții precum L-a luat (drept) consilier/A lucrat în calitate de consilier.
6.6.3. Este necesară folosirea prepoziției de în sintagme de tipul procuror șef de secție, deși în limbajul administrativ (inclusiv în COR/Clasificarea ocupațiilor din România) apare curent tipul, nerecomandabil, *șef secție. În schimb nu se recomandă folosirea prepoziției de în locul genitivului în construcția (măsuri ) la *nivel de București pentru la nivelul Bucureștiului.
6.6.4. În construcții de tipul grație a...: grație a mulți parlamentari (nu *grație la...), a este prepoziție, nu articol.
6.6.5. Folosirea prepoziției în în detrimentul lui la nu este totdeauna justificată: TIFF 2020 a avut loc în Cluj = la Cluj. În cazul numelor identice de județe și de localități, selecția prepoziției poate servi la dezambiguizare: Numărul de cazuri a crescut la Cluj. = în orașul Cluj., dar: în Cluj = în județul Cluj.; cf. și numărul de cazuri de la Cluj, respectiv din Cluj.
6.6.6. Prepoziția pe s-a extins în jargonul sportiv, înaintea numelor de cluburi sportive etc.: Rapid (o) bate pe Dinamo. = echipa Dinamo.
6.6.7. Se recomandă evitarea construcțiilor de tipul în cadrul, la nivelul în locul celor cu prep. în/la: profesor *în cadrul Universității din București/la Universitatea din București, Examenul se organizează *la nivelul fiecărei unități de învățământ./în fiecare...
6.6.8. dinainte (< de + înainte) nu trebuie precedată de de: perioada dinainte de 1989, nu *de dinainte de 1989.
6.7. Pronumele, adjectivele pronominale și locuțiunile pronominale
6.7.1. În limba literară actuală, pronumele din seria dânsul au valoare de pronume de politețe, deci nu este corect să fie folosite referitor la substantive cu trăsătura [+inanimat/+nonpersonal] (deci nu referitor la cartea, pisica etc.) – ceea ce reprezintă un uz regional.
6.7.2. Formele de adresare/referire pentru persoana a II-a domnia-ta, domnia-voastră, domniile-voastre, respectiv pentru persoana a III-a domnia-sa, domniile-lor, care s-au extins în uz, alături de dumneavoastră, respectiv de dânsul, dumnealui, au devenit noi pronume de politețe și se recomandă a fi scrise cu cratimă și cu literă mică la inițiala ambelor componente. Ele se deosebesc de locuțiunile pronominale omonime, ieșite din uz, din seria Domnia Ta etc. (scrise fără cratimă și cu literă mare la inițiala ambelor componente), care se foloseau mai ales către/despre boieri/domnitori etc.
6.7.3. Există ezitări între dublarea și nedublarea complementului prin clitic pronominal, dublarea nepotrivită apărând în exces, de ex. în cazul inanimatelor neart.: Oarece dubii *le am. pentru Oarece dubii am.
6.7.4. Deși a fost explicată în DOOM2, precum și în numeroase articole ulterioare, insistăm și aici asupra scrierii într-un cuvânt a pronumelor (și a adjectivelor) negative compuse sudate din seria niciun.
6.7.5. Este recomandabilă evitarea construcțiilor calchiate de tipul Situația este *una gravă.; Aspretele a fost găsit de X, pe atunci *un student., și favorizarea exprimării directe Situația este gravă., Aspretele a fost găsit de X, pe atunci student.
6.8. Substantivul
6.8.1. Anumite substantive neologice nume de ocupații/profesii/specializări ș.a. prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: agronoamă, astronoamă, filozoafă/filosoafă, gastronoamă (ultimele două acceptate deja de DOOM1), teozoafă/teosoafă, în timp ce altele nu: demagogă, (psiho)pedagogă.
• În ce privește foarte numeroasele asemenea nume cu variante în -oloagă/-ologă, în DOOM3 s-a dat preferință celor dintâi, deși ele – mai ales compusele mai lungi sau desemnând specializări oricum mai rare chiar și la masculin – sunt percepute (în funcție, în special, de generație și de formație) de unii ca fiind mai curând colocviale, față de celelalte, simțite de aceiași ca livrești: filoloagă (colocv.)/(livr.) filologă.
• Pe de altă parte, în România există, în general, o rezistență destul de mare, mai ales în unele medii, față de folosirea, pentru ocupațiile exercitate de femei, alături de/în locul denumirilor de genul masculin (generice și percepute ca valorizante), cf. Doamna X este filolog, lexicograf etc., a corespondentelor lor formal de genul feminin (chiar dacă nu pun probleme de formă): Doamna X este filoloagă, lexicografă.
În documentele administrative și legale (v. Clasificarea ocupațiilor din România/COR) apar exclusiv formele de masculin.
În DOOM3 s-au completat totuși seriile, eventual cu existență deocamdată numai virtuală, în perspectiva viitorului, în care este de prevăzut că problemele de gen și de egalitate între sexe, fără discriminare, vor deveni tot mai sensibile.
6.8.2. Este nerecomandabilă folosirea, fie și colocvială, în adresare a formei omonime cu nominativul articulat (neurmat de numele propriu): Doamna!, Domnul/Domnuʼ!, Șefa!, Șefuʼ! etc., în loc de Doamnă (X)/Doamna X, Domnul X, Domnule (X).
6.8.3. Inconsecvențele în formele unor cuvinte populare, regionale sau învechite aparțin limbii înseși în diversele ei realizări diacronice sau diastratice, normele limbii literare actuale neputându-se extrapola la acest nivel.
6.8.4. Substantivele rezultate prin siglare sunt folosite, în general, ca invariabile la GD: programele BBC = programele postului BBC.
6.8.5. Norma nu recomandă însă folosirea, ca în jargonul mass-mediei, a formelor de NA, precum *reporterii Realitatea (TV), în locul celei de GD reporterii Realității (TV) – chiar dacă, oral, reporterii realității poate fi înțeles diferit –, corectă fiind construcția perifrastică (este drept, mai puțin economică) de tipul reporterii postului „Realitatea”.
6.8.6. Acceptarea, în DOOM3, a unor foste variante de plural (și de GD sg. corespunzătoare) ale anumitor substantive feminine – ca mult discutatele căpșună, pl. căpșuni, cireașă, pl. cireși – trebuie înțeleasă prin prisma faptului că se încadrează în tendința istorică a trecerii, la pluralul femininelor, de la desinența -e la -i, cf. boli (boale numai în expresii), coli, fragi, nuci, piersici, roți pentru roată1 „cerc” (roate doar în expresii), școli (față de Casa Școalelor) etc., care au fost de multă vreme unanim acceptate. Aceasta nu a dereglat sistemul, așa cum nu se va întâmpla nici prin opțiunea pentru plurale precum cele de mai sus (chiar dacă la plural unele nume de fructe coincid cu numele pomilor corespunzători: s. f. nucă, piersică, s. m. nuc, piersic, pl. nuci, piersici). Conform aceleiași tendințe, în DOOM3 s-au eliminat și alte variante de plural în -e la substantive feminine, păstrându-se numai cele în -i (și formele de GD sg. corespunzătoare): de ex. la gălușcă, rumeneală.
6.8.7. DOOM3 reflectă și faptul că în „jargonul” profesional al unor muzicieni s-a creat, la anumite substantive, precum clarinet, contrabas, fagot, flaut, oboi, timpan, trombon, alături de forma curentă de genul neutru cu sensul „instrument muzical”, o formă de plural masculin pentru a-l desemna pe instrumentistul respectiv din orchestră, cf. clarinet „instrument muzical” s. n., pl. clarinete/s. m., pl. clarineți (La acest concert, clarineții și-au interpretat partitura la clarinete noi.).
6.8.8. Numele de dansuri populare românești cu formă de plural (articulat) (alivencile, măturelele, trei-leșeștile) cer în acord singularul: Trei-leșeștile este jucat... (având un comportament asemănător cu al unor nume proprii, ca Trei Ierarhi este o biserică din Iași.).
6.8.9. La unele substantive polisemantice (feminine sau neutre) nu s-au putut găsi criterii clare care să departajeze cele două forme de plural/GD singular: coarde/corzi, niveluri/nivele.
6.8.10. Desinența de plural -uri se leagă:
6.8.10.1. fără cratimă la cuvintele – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române (inclusiv (c)k), w [v]) pronunțate ca în limba română: basedowuri, drinkuri, rockuri.
Astfel, DOOM3 recomandă atașarea fără cratimă a desinenței -uri (ca și a articolului –(u)l) – și la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebire între scriere și pronunțare (ci în care y se rostește cu valoarea lui prototipică, [i]): body art. bodyuri.
Opțiunea se justifică prin aceea că y este recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române, și, ca urmare, deja DOOM1 recomandase grafii ca pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri.
6.8.10.2. prin cratimă la cuvintele greu flexionabile/neflexionabile, de ex. la substantivele rezultate prin siglare: CD-uri, VIP-uri;
6.8.10.3. prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (bleu2 (nuanțe) pl. bleu-uri [blöuri]) sau care au finale neobișnuite la cuvintele din fondul vechi al limbii române: w [ŭ] (show-uri) sau combinații străine de litere: chardonnay-uri; flash-uri, kitsch-uri, scotch-uri, speech-uri etc.
6.8.11. În construcții de tipul indicele de răspândire a virusului, se recomandă ca substantivul în G să fie acordat cu al doilea termen, la care se referă, nu: *indicele de răspândire al virusului = răspândirea virusului, nu *indicele virusului.
6.8.12. Pentru claritate și eleganță, este nerecomandabilă referirea în texte la femei numai cu numele de familie și omiterea prenumelui, care împiedică identificarea persoanei.
6.9. Verbul
6.9.1. Perfectul simplu, înregistrat în Dicționar ca formal posibil, este mai puțin folosit în limba standard actuală (cu excepția graiurilor oltenești, unde se referă la o acțiune recentă) – lucru nemenționat la fiecare verb. El se regăsește în special la persoana a 3-a în opere narative din literatura de ficțiune, iar la verbele neologice este rar.
6.9.2. Pentru mai-mult-ca-perfect (destul de rar în comunicarea curentă, cu frecvență ridicată numai în anumite tipuri de texte (culte) (de istorie sau memorialistice) se menține recomandarea din DOOM2 (deși s-a semnalat că nu are acoperire totală nici la buni scriitori) de a se prefera, la pers. 1 plural, formele cu augmentul -ră-, în defavoarea celor fără -ră-: admite (a ~) m.m.c.p. 1 sg. admisesem, 1 pl. admiseserăm.
6.9.3.Viitorul standard de tipul voi + infinitiv: voi face se folosește cu precădere în scris și în registrul formal, în timp ce în registrul colocvial sunt mai firești formele de tipul am să fac, o să fac.
6.9.4. În limba vorbită se manifestă tendința (inclusiv la persoane cultivate), neacceptată de normă, de a trece anumite verbe de conjugarea a 2-a (a părea, a plăcea, derivatele lor prefixate), la anumite forme, la conjugarea a 3-a: *mi-ar (dis)place (prin aceeași tendință prin care verbe ca *a rămânea, *a ținea, *a umplea suferiseră de mult această trecere la toate formele).
6.9.5. Sunt greșite formele (el) *precede, (el) *succede, (ei) *preced, (ei) *succed, care corespund mai vechilor infinitive *a precede, *a succede; corect: (el, ei) precedă, succedă, de la actualele a preceda, a succeda.
6.9.6. Nu sunt acceptate de normă forme neliterare frecvente, cu șanse de a se răspândi, eventual chiar de a se impune, cum este cazul celor rezultate din contaminarea paradigmelor de imperfect de la voi1 (a ~) și vrea (a ~): imperf. 1 (fam.) vroiam; literar: voiam.
6.9.7. În textele științifice este preferabilă folosirea formei este și nu e, care câștigă însă teren.
6.9.8. Este nerecomandată deplasarea accentului la imperativ + clitic: *spuneți‑le în loc de spuneți-le.
6.9.9. Este de evitat folosirea formei active în locul celei reflexive în contexte de tipul *A panicat. în loc de S-a panicat., și invers: nu: *a se băga în seamă „a-și da importanță”, *se merită; a unor locuțiuni calchiate precum *a face sens (în loc de a avea sens); a verbului a finaliza cu sensul lui a termina (ca și a s. final în loc de sfârșit).
6.9.10. După a merita este preferabil ca participiul să se lege prin verbul a fi: merită să fie apreciată față de *merită apreciată, deși ultima construcție a câștigat teren; corect însă și: trebuie (să fie) apreciată.
6.10. Alte recomandări
6.10.1. La cuvintele/expresiile latine folosite în contexte în limba română, pronunțarea indicată pentru uzul general este conformă cu tradiția din România, cu excepția majorității celor cu -s- intervocalic, pronunțat și ca atare:
conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z]
În uzul științific, pronunțarea este conformă cu cea „restituită” pentru latina clasică: captatio benevolentiae (lat.), dar [ti, ae pron. rom. ți, e].
6.10.2. La cuvintele/expresiile intrate mai de mult în uz în limba română din franceză se recomandă păstrarea pronunțării tradiționale din franceză și nu înlocuirea ei cu pronunțarea din engleză: déjà-vu (fr.) [pron. dejavü], nu [*pron. engl. dejavu].
6.10.3. Este recomandabil să se evite, mai ales în situațiile formale, calcurile și clișeele golite de conținut, unele aflate la limita dintre familiar și popular, altele pretențioase: a considera pe persoană fizică, a da cu subsemnatul, a da din casă, a face din pix, a fi despre, a iubi „a-i plăcea”, a povesti „a spune, a relata”, a semna ca primarul, a spune cu subiect și predicat, Ce să vezi?!, dă cu virgulă, Despre ce vorbim?, Ei bine! E noaptea minții ș.a.
6.10.4. Trebuie evitată rostirea neglijentă poaʼ să pentru poate să.