6. Câteva observaţii şi recomandări

Preambul

• În cele ce urmează reunim câteva observaţii şi recomandări prin care atragem atenţia asupra unor aspecte ţinând de gramatică, de semantică, de sintaxă sau de stilistică, în legătură cu care se fac mai frecvent greşeli sau există dubii şi care nu au putut fi incluse în Dicţionar pentru că excedau domeniului strict al acestuia.

• Componenta gramaticală fiind dominantă, ele sunt sistematizate, convenţional, după clasele lexico-gramaticale cărora le sunt subsumate în principal şi care sunt prezentate în ordine alfabetică.

6.1. Adjectivul

6.1.1. La pluralul adjectivelor anumit, destul, diferit, divers, felurit, mult, numeros, puţin, tot, valorile de genitiv şi de dativ se pot exprima şi prin formele de acuzativ cu prepoziţia a, respectiv la: opiniile a anumiţi oameni, a se adresa la anumiţi oameni.

6.1.2. Multe adjective, tratate ca defective în unele surse, sunt în realitate atestate şi pe lângă substantive de alt gen/număr decât cel indicat: alcalino-pământos, aneroid, anofel, antimonic, bisect, covăsit, retrovers, sterlin, sudoripar, sulfurat, viran.

6.1.3. Anumite adjective neologice prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: analoagă, omoloagă; econoamă; pitorească, iar altele nu: autonomă; baladescă, burlescă, coşmarescă, dantescă, gigantescă, picarescă.

6.1.4.1. Sunt invariabile o parte din adjectivele cu finala -ce (atroce, eficace, factice, ferice, feroce, locvace, motrice, perspicace, precoce, propice, vivace), în timp ce altele sunt variabile: complice, novice, rapace, sagace, tenace, veloce1, vorace.

6.1.4.2. Și numeroase alte adjective, ca bej, bleumarin, ciclamen, ecosez, grej, instant, roz, vernil, sunt în limba literară invariabile, deşi finala lor ar permite flexiunea.

6.1.5. Există oscilaţii în uz în cazul perechilor de adjective în -sor/-soriu şi -tor/‑toriu, considerate în DOOM3 cuvinte distincte, deşi numai unele au putut fi glosate mai mult sau mai puţin diferit: executor „care execută”, dar executoriu „care trebuie executat”.

Ele s-au consacrat ca însoţind anumite substantive, în sintagme mai mult sau mai puţin fixe:

pendul compensator, dar măsuri compensatorii, recurs compensatoriu; nerv depresor, dar efect depresoriu, funcţie, zonă depresorie; proces inflamator, dar patologie inflamatorie; bloc/câmp/protocol operator, dar anatomie/intervenţie/medicină operatorie; tratament postoperator, dar accident/edem postoperatoriu; an preparator, dar măsuri/studii preparatorii, şcoală preparatorie; somn reparator, dar chirurgie reparatorie, măsuri reparatorii; aparat respirator, dar căi/mişcări respiratorii, viroză respiratorie.

6.1.6. La adjectivele neologice terminate în -uu (tipul continuu, perpetuu etc.), norma actuală privilegiază pronunţarea finalei ca diftong descendent 100 (aceste adjective încadrându-se în tiparul adjectivelor din fondul vechi de tipul noǔ, noǔă, noǐ); la fel se pronunţă adverbul (în)continuu şi substantivul reziduu.

În schimb se pronunţă cu hiat substantivele continuum; perpetuum (mobile) (lat.); vacuum, vacuumare, vacuummetru (ca şi verbul a continua: (el) continuă, să continue).

6.1.7. Adjectivul (ca şi articolul/marca cel, cea, cei, cele) trebuie acordat în caz cu substantivul determinat: alegerea candidatelor celor mai potrivite, nu: *alegerea candidatelor cele mai potrivite.

6.1.8. Adjectivul se pune la singular în construcţii precum limba şi literatura română.

6.1.9. Pentru GD şi pluralul adjectivului grec se folosesc formele adjectivului grecesc: limba greacă, dar istoria limbii greceşti.

6.1.10. Sunt nerecomandabile construcţiile eliptice, cu omiterea determinantului: a face lucruri, ceva de genul.

6.2. Adverbul

6.2.1. Uneori înaintea unor adverbe provenite din adjective se pot adăuga (întrucâtva pleonastic), pentru a sublinia sensul adverbial al construcţiei, expresiile în mod(ul)… (dar nu: la modul…), într-un fel… ş.a.

6.2.2. Este inutilă folosirea actuală exagerată, în locul adverbelor/adjectivelor astfel/aşa, a perifrazei în felul…

6.2.3. Se recomandă ca, pe lângă anumite cuvinte, determinanţii (adverbe, care în alte situaţii pot fi şi adjective), precum critic, cronic, funcţional, grav, locomotor, mintal, politic, psihic, social, implicând sensul „cu caracter...”, „din punct de vedere...”, pe lângă adjective/substantive (aflate inclusiv la feminin sau la plural), ca analfabetă/analfabeţi, asistată/asistaţi, bolnavă/bolnavi, debilă/debili, deţinută/deţinuţi, handicapată/handicapaţi,nu se acorde:

Este (o) analfabetă funcţional./Sunt (nişte) analfabeţi functional.; asistată/asistaţi social; bolnavă/bolnavi critic/grav/psihic (ca şi grav bolnavă, grav bolnavi); debilă/debili mintal, deţinută/deţinuţi politic, handicapată/handicapaţi (locomotor), însă s-a adoptat titulatura Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici; cf. şi: bolnavi cronici, (colocv.) Secţia Cronici a Spitalului de Boli Psihice.

Dar: tulburări funcţionale; boli cronice, grave, psihice; în stare critică; analişti politici, oameni politici.

6.3. Articolul şi mărci omonime cu el

6.3.1. Marca cel a superlativului relativ este variabilă la adjective (inclusiv participiale): elevii cei mai buni/elevii cei mai pregătiţi, dar invariabilă în context adverbial (Ei învaţă cel mai bine.), inclusiv atunci când este încorporată într-un grup adjectival: elevii pregătiţi cel mai bine/elevii cel mai bine pregătiţi.

Fac excepţie situaţiile în care adverbul la superlativ este inclus într-un grup adjectival, apare în poziţia iniţială a unui grup nominal, iar cel marchează şi caracterul definitCei mai bine pregătiţi (elevi) au reuşit.

6.3.2. Substantivele comune care apar în DOOM3 la forma-tip, de NA singular, descrise ca (formal)articulate”, pot admite simultan şi un articol nehotărât: o/nişte floarea-soarelui, un/nişte ochiul-boului.

6.3.3.1. DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a articolului -(u)l (ca şi a desinenţei -uri) şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i] sau [ĭ]): body art. bodyul; boy art. boyul.

Opţiunea se justifică prin aceea că y a fost recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române.

6.3.3.2. Tot fără cratimă trebuie ataşat şi articolul hotărât plural -i: boy pl. boy, (rar) art. boyi, dar asemenea grafii sunt percepute ca rebarbative şi trebuie evitate, dacă este posibil.

6.3.3.3. Se recomandă de asemenea ataşarea fără cratimă a articolului –(u)l (ca şi a desinenţei -uri) şi la împrumuturile – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină şi în alte litere percepute în continuare ca străine, dar pronunţate cu valoarea lor prototipică102, ca w [v]: basedow art. basedowul, pl. basedowuri.

6.3.3.4. În schimb, în cuvintele în care w şi y au altă valoare decât [v], respectiv [i], articolul –(u)l (ca şi desinenţa -uri) se leagă prin cratimă: bungalow [w pron. ŭ] s. n., art. bungalow-ul; pl. bungalow-uri; chardonnay s. n., art. chardonnay-ul [pron. şardoneul], (porţii; sorturi) pl. chardonnay-uri [pron. şardoneuri].

6.3.4. În timp ce la substantivele comune masculine şi neutre la NA singular, articolul postpus -l este obligatoriu în scris şi în vorbirea solemnă, la substantivele proprii situaţia este diferită.

6.3.4.1. Supranumele vechi îl păstrează pe -l: Mihai Viteazul, ca nume al domnitorului (dar fără -l în nume de localităţi: Mihai Viteazu).

6.3.4.2. Numele de entităţi geografice sunt scrise în general fără -l: Moldoveanu (vârf muntos), forme susţinute şi de unii lingvişti.

6.3.4.3. În denumirile oficiale ale unor localităţi din România, fixate actualmente prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, sunt unele inconsecvenţe privind şi scrierea cu sau fără -l a unor nume cu o structură asemănătoare (uneori chiar identice în rest): Izvoru Rece (jud. Vâlcea) – Izvorul Rece (jud. Dolj), Pârâu Mare (jud. Mureş) – Pârâul Mare (jud. Neamţ). Ele contravin recomandărilor ortografice generale: Izvoru Mureşului, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea (faţă de folosirea substantivelor comune: izvorul (Mureşului), pârâul, râmnicul (reg.) „iazul”). Cum numele de localităţi nu fac obiectul normelor ortografice103, ci al celor legislative, formele din Lege sunt obligatorii şi trebuie folosite ca atare, utilizatorii neavând căderea de a le „corecta” (mai ales că eventualele intervenţii asupra formelor consfinţite prin lege ar antrena complicaţii administrative majore).

La finală, -u după vocală preia rolul de „articol” al lui -l dispărut şi se produce modificarea sub aspect silabic a radicalului, -u formând hiat în nume ca Pârâu Mare [pron. pîrî-u], Răcătău de Jos (jud. Bacău) [pron. răcătă-u], faţă de diftong în pârâu [pron. pîrîŭ], Răcătău (jud. Alba) [pron. răcătăŭ].

Articolul postpus reapare la GD: primarul Râmnicului Sărat, formulare cu care sunt relativ echivalente construcţiile cu prepoziţii (primarul din Râmnicu Sărat) sau perifrazele de tipul primarul oraşului Râmnicu Sărat.

6.3.4.4. Numele proprii de localităţi având forma-tip de singular sau plural nearticulat (Bucureşti, Cluj, Iaşi) pot primi articolul de singular (Bucureştiul, Clujul, Iaşiul), unele şi de plural (Bucureştii, Iaşii); ultimele sunt simţite ca forme învechite, păstrate în special în anumite sintagme: Bucureştii Noi (cartier), Luna Bucureştilor.

6.3.4.5. La finală, -l nu se omite în termenii geografici traduşi din alte limbi şi care desemnează realităţi din afara României: Cornul Africii (faţă de Cornu Luncii, comună din România).

6.3.5. În construcţia din punct(ul) de vedere, punct trebuie folosit nearticulat când este urmat de un adjectiv: din punct de vedere statistic, dar articulat când este urmat de un substantiv în G: din punctul de vedere al statisticii.

6.3.6. Se recomandă formulările de tipul Catedra de Istorie a limbii române (nu: de *Istoria limbii române).

6.4. Conjuncţia

6.4.1. Nu trebuie confundate conjuncţiile or (livr.) „aşadar; însă” şi ori „sau”, aşa cum, în practică, în loc de or se foloseşte (mai ales oral), greşit, *ori: Hotărârea a fost publicată; or [nu: *ori], numai realitatea va arăta dacă va fi aplicată ori încălcată.

6.4.2. Pentru introducerea unor subordonate este suficientă conjuncţia că, fiind inutil să se recurgă la construcţia faptul că, de care se abuzează în prezent: Amintim Hotărârea a fost publicată./*Amintim faptul că Hotărârea a fost publicată.

6.4.3. În construcţiile cu corelative, acestea trebuie să preceadă fiecare dintre elementele la care se referă: Învăţământul se va desfăşura în sistem fie clasic, fie online., nu:*Învăţământul se va desfăşura fie în sistem clasic, [*ori/sau] fie online.

6.5. Numeralul

6.5.1. În construcţii de tipul acele/aceste/câteva milioane de lei/câteva zeci de kilometri, se recomandă ca acordul adjectivului pronominal să se facă cu substantivul care indică numărul, nu cu determinantul acestuia (nu: *acei/aceşti/câţiva milioane de lei/*câţiva zeci de kilometri).

6.5.2. La aproximarea valorii numerice prin s. f. sg. majoritatea sau prin cea mai mare parte, acordul predicatului se poate face la singular (după formă) sau la plural (după înţeles, mai ales când urmează un substantiv la G pl.): Majoritatea/Cea mai mare parte (a cetăţenilor) a/au votat în favoarea deciziei.

6.5.3. După numeralele mai mici de douăzeci se recomandă ca substantivele să urmeze direct: Spleen se scrie cu doi e., dar se pot şi lega cu prep. de: Urmează doi de re., A luat doi de zece. După numeralele egale cu sau mai mari de douăzeci, substantivele la care se referă trebuie precedate de prepoziţia de: 1.500 de cazuri noi, nu *1.500 cazuri noi (cum apare uneori mai ales în limbajul administrativ).

6.6. Prepoziţia

6.6.1. Pentru introducerea agentului [+nonuman] al unei acţiuni dintr-o construcţie pasivă nu trebuie folosită prepoziţia de către în locul lui de: Rezultatele au fost înregistrate de documente., nu: *Rezultatele au fost înregistrate de către documente. (dar: de către istorici.).

6.6.2. Norma literară condamnă folosirea, tot mai răspândită, a lui ca şi (sau, mai rar, oral, a lui ca, virgulă) în locul prep. ca pentru evitarea cacofoniilor (şi cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcţii de tipul L-a luat ca şi consilier. În locul ei se pot folosi, după caz, construcţii precum L-a luat (drept) consilier/A lucrat în calitate de consilier.

6.6.3. Este necesară folosirea prepoziţiei de în sintagme de tipul procuror şef de secţie, deşi în limbajul administrativ (inclusiv în COR/Clasificarea ocupaţiilor din România) apare curent tipul, nerecomandabil, *şef secţie. În schimb nu se recomandă folosirea prepoziţiei de în locul genitivului în construcţia (măsuri ) la *nivel de Bucureşti pentru la nivelul Bucureştiului.

6.6.4. În construcţii de tipul graţie a...: graţie a mulţi parlamentari (nu *graţie la...), a este prepoziţie, nu articol.

6.6.5. Folosirea prepoziţiei în în detrimentul lui la nu este totdeauna justificată: TIFF 2020 a avut loc în Cluj = la Cluj. În cazul numelor identice de judeţe şi de localităţi, selecţia prepoziţiei poate servi la dezambiguizare: Numărul de cazuri a crescut la Cluj. = în oraşul Cluj., dar: în Cluj = în judeţul Cluj.; cf. şi numărul de cazuri de la Cluj, respectiv din Cluj.

6.6.6. Prepoziţia pe s-a extins în jargonul sportiv, înaintea numelor de cluburi sportive etc.: Rapid (o) bate pe Dinamo. = echipa Dinamo.

6.6.7. Se recomandă evitarea construcţiilor de tipul în cadrul, la nivelul în locul celor cu prep. în/la: profesor *în cadrul Universităţii din Bucureşti/la Universitatea din Bucureşti, Examenul se organizează *la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ./în fiecare...

6.6.8. dinainte (< de + înainte) nu trebuie precedată de de: perioada dinainte de 1989, nu *de dinainte de 1989.

6.7. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale

6.7.1. În limba literară actuală, pronumele din seria dânsul au valoare de pronume de politeţe, deci nu este corect să fie folosite referitor la substantive cu trăsătura [+inanimat/+nonpersonal] (deci nu referitor la cartea, pisica etc.) – ceea ce reprezintă un uz regional.

6.7.2. Formele de adresare/referire pentru persoana a II-a domnia-ta, domnia-voastră, domniile-voastre, respectiv pentru persoana a III-a domnia-sa, domniile-lor, care s-au extins în uz, alături de dumneavoastră, respectiv de dânsul, dumnealui, au devenit noi pronume de politeţe şi se recomandă a fi scrise cu cratimă şi cu literă mică la iniţiala ambelor componente. Ele se deosebesc de locuţiunile pronominale omonime, ieşite din uz, din seria Domnia Ta etc. (scrise fără cratimă şi cu literă mare la iniţiala ambelor componente), care se foloseau mai ales către/despre boieri/domnitori etc.

6.7.3. Există ezitări între dublarea şi nedublarea complementului prin clitic pronominal, dublarea nepotrivită apărând în exces, de ex. în cazul inanimatelor neart.: Oarece dubii *le am. pentru Oarece dubii am.

6.7.4. Deşi a fost explicată în DOOM2, precum şi în numeroase articole ulterioare, insistăm şi aici asupra scrierii într-un cuvânt a pronumelor (şi a adjectivelor) negative compuse sudate din seria niciun104.

6.7.5. Este recomandabilă evitarea construcţiilor calchiate de tipul Situaţia este *una gravă.; Aspretele a fost găsit de X, pe atunci *un student., şi favorizarea exprimării directe Situaţia este gravă., Aspretele a fost găsit de X, pe atunci student.


6.8. Substantivul

6.8.1. Anumite substantive neologice nume de ocupaţii/profesii/specializări ş.a. prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: agronoamă, astronoamă, filozoafă/filosoafă, gastronoa (ultimele două acceptate deja de DOOM1), teozoafă/teosoafă, în timp ce altele nu: demagogă, (psiho)pedagogă.

• În ce priveşte foarte numeroasele asemenea nume cu variante în -oloagă/-ologă, în DOOM3 s-a dat preferinţă celor dintâi, deşi ele – mai ales compusele mai lungi sau desemnând specializări oricum mai rare chiar şi la masculin – sunt percepute (în funcţie, în special, de generaţie şi de formaţie) de unii ca fiind mai curând colocviale, faţă de celelalte, simţite de aceiaşi ca livreşti: filoloa (colocv.)/(livr.) filolo.

• Pe de altă parte, în România există, în general, o rezistenţă destul de mare, mai ales în unele medii, faţă de folosirea, pentru ocupaţiile exercitate de femei, alături de/în locul denumirilor de genul masculin (generice şi percepute ca valorizante), cf. Doamna X este filolog, lexicograf etc., a corespondentelor lor formal de genul feminin (chiar dacă nu pun probleme de formă): Doamna X este filoloagă, lexicografă.

În documentele administrative şi legale (v. Clasificarea ocupaţiilor din România/COR) apar exclusiv formele de masculin.

În DOOM3 s-au completat totuşi seriile, eventual cu existenţă deocamdată numai virtuală, în perspectiva viitorului, în care este de prevăzut că problemele de gen şi de egalitate între sexe, fără discriminare, vor deveni tot mai sensibile.

6.8.2. Este nerecomandabilă folosirea, fie şi colocvială, în adresare a formei omonime cu nominativul articulat (neurmat de numele propriu): Doamna!, Domnul/Domn!, Șefa!, Șefuʼ! etc., în loc de Doamnă (X)/Doamna X, Domnul X, Domnule (X).

6.8.3. Inconsecvenţele în formele unor cuvinte populare, regionale sau învechite aparţin limbii înseşi în diversele ei realizări diacronice sau diastratice, normele limbii literare actuale neputându-se extrapola la acest nivel.

6.8.4. Substantivele rezultate prin siglare sunt folosite, în general, ca invariabile la GD: programele BBC = programele postului BBC.

6.8.5. Norma nu recomandă însă folosirea, ca în jargonul mass-mediei, a formelor de NA, precum *reporterii Realitatea (TV), în locul celei de GD reporterii Realităţii (TV) – chiar dacă, oral, reporterii realităţii poate fi înţeles diferit –, corectă fiind construcţia perifrastică (este drept, mai puţin economică) de tipul reporterii postului „Realitatea”.

6.8.6. Acceptarea, în DOOM3, a unor foste variante de plural (şi de GD sg. corespunzătoare) ale anumitor substantive feminine – ca mult discutatele căpşună, pl. căpşuni, cireaşă, pl. cireşi – trebuie înţeleasă prin prisma faptului că se încadrează în tendinţa istorică a trecerii, la pluralul femininelor, de la desinenţa -e la -i, cf. boli (boale numai în expresii), coli, fragi, nuci, piersici, roţi pentru roată1 „cerc” (roate doar în expresii), şcoli (faţă de Casa Școalelor) etc., care au fost de multă vreme unanim acceptate. Aceasta nu a dereglat sistemul, aşa cum nu se va întâmpla nici prin opţiunea pentru plurale precum cele de mai sus (chiar dacă la plural unele nume de fructe coincid cu numele pomilor corespunzători: s. f. nucă, piersică, s. m. nuc, piersic, pl. nuci, piersici). Conform aceleiaşi tendinţe, în DOOM3 s-au eliminat şi alte variante de plural în -e la substantive feminine, păstrându-se numai cele în -i (şi formele de GD sg. corespunzătoare): de ex. la găluşcă, rumeneală.

6.8.7. DOOM3 reflectă şi faptul că în „jargonul” profesional al unor muzicieni s-a creat, la anumite substantive, precum clarinet, contrabas, fagot, flaut, oboi, timpan, trombon, alături de forma curentă de genul neutru cu sensul „instrument muzical”, o formă de plural masculin pentru a-l desemna pe instrumentistul respectiv din orchestră, cf. clarinet „instrument muzical” s. n., pl. clarinete/s. m., pl. clarineţi (La acest concert, clarineţii şi-au interpretat partitura la clarinete noi.).

6.8.8. Numele de dansuri populare româneşti cu formă de plural (articulat) (alivencile, măturelele, trei-leşeştile) cer în acord singularul: Trei-leşeştile este jucat... (având un comportament asemănător cu al unor nume proprii, ca Trei Ierarhi este o biserică din Iaşi.).

6.8.9. La unele substantive polisemantice (feminine sau neutre) nu s-au putut găsi criterii clare care să departajeze cele două forme de plural/GD singular: coarde/corzi, niveluri/nivele.

6.8.10. Desinenţa de plural -uri se leagă:

6.8.10.1. fără cratimă la cuvintele – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române (inclusiv (c)k), w [v]) pronunţate ca în limba română: basedowuri, drinkuri, rockuri.

Astfel, DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a desinenţei -uri (ca şi a articolului –(u)l) – şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebire între scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i]): body art. bodyuri.

Opţiunea se justifică prin aceea că y este recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române, şi, ca urmare, deja DOOM1 recomandase grafii ca pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri.

6.8.10.2. prin cratimă la cuvintele greu flexionabile/neflexionabile, de ex. la substantivele rezultate prin siglare: CD-uri, VIP-uri;

6.8.10.3. la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (bleu2 (nuanţe) pl. bleu-uri [blöuri]) sau care au finale neobişnuite la cuvintele din fondul vechi al limbii române: w [ŭ] (show-uri) sau combinaţii străine de litere: chardonnay-uri; flash-uri, kitsch-uri, scotch-uri, speech-uri etc.

6.8.11. În construcţii de tipul indicele de răspândire a virusului, se recomandă ca substantivul în G să fie acordat cu al doilea termen, la care se referă, nu: *indicele de răspândire al virusului = răspândirea virusului, nu *indicele virusului.

6.8.12. Pentru claritate şi eleganţă, este nerecomandabilă referirea în texte la femei numai cu numele de familie şi omiterea prenumelui, care împiedică identificarea persoanei.

6.9. Verbul

6.9.1. Perfectul simplu, înregistrat în Dicţionar ca formal posibil, este mai puţin folosit în limba standard actuală (cu excepţia graiurilor olteneşti, unde se referă la o acţiune recentă) – lucru nemenţionat la fiecare verb. El se regăseşte în special la persoana a 3-a în opere narative din literatura de ficţiune, iar la verbele neologice este rar.

6.9.2. Pentru mai-mult-ca-perfect (destul de rar în comunicarea curentă, cu frecvenţă ridicată numai în anumite tipuri de texte (culte) (de istorie sau memorialistice) se menţine recomandarea din DOOM2 (deşi s-a semnalat că nu are acoperire totală nici la buni scriitori) de a se prefera, la pers. 1 plural, formele cu augmentul -ră-, în defavoarea celor fără -ră-: admite (a ~) m.m.c.p. 1 sg. admisesem, 1 pl. admisesem.

6.9.3.Viitorul standard de tipul voi + infinitiv: voi face se foloseşte cu precădere în scris şi în registrul formal, în timp ce în registrul colocvial sunt mai fireşti formele de tipul am să fac, o să fac.

6.9.4. În limba vorbită se manifestă tendinţa (inclusiv la persoane cultivate), neacceptată de normă, de a trece anumite verbe de conjugarea a 2-a (a părea, a plăcea, derivatele lor prefixate), la anumite forme, la conjugarea a 3-a: *mi-ar (dis)place (prin aceeaşi tendinţă prin care verbe ca *a rămânea, *a ţinea, *a umplea suferiseră de mult această trecere la toate formele).

6.9.5. Sunt greşite formele (el) *precede, (el) *succede, (ei) *preced, (ei) *succed, care corespund mai vechilor infinitive *a precede, *a succede; corect: (el, ei) precedă, succedă, de la actualele a preceda, a succeda.

6.9.6. Nu sunt acceptate de normă forme neliterare frecvente, cu şanse de a se răspândi, eventual chiar de a se impune, cum este cazul celor rezultate din contaminarea paradigmelor de imperfect de la voi1 (a ~) şi vrea (a ~): imperf. 1 (fam.) vroiam; literar: voiam.

6.9.7. În textele ştiinţifice este preferabilă folosirea formei este şi nu e, care câştigă însă teren.

6.9.8. Este nerecomandată deplasarea accentului la imperativ + clitic: *spuneţi‑le în loc de spuneţi-le.

6.9.9. Este de evitat folosirea formei active în locul celei reflexive în contexte de tipul *A panicat. în loc de S-a panicat., şi invers: nu: *a se băga în seamă „a-şi da importanţă”, *se merită; a unor locuţiuni calchiate precum *a face sens (în loc de a avea sens); a verbului a finaliza cu sensul lui a termina (ca şi a s. final în loc de sfârşit).

6.9.10. După a merita este preferabil ca participiul să se lege prin verbul a fi: merită să fie apreciată faţă de *merită apreciată, deşi ultima construcţie a câştigat teren; corect însă şi: trebuie (să fie) apreciată.


6.10. Alte recomandări

6.10.1. La cuvintele/expresiile latine folosite în contexte în limba română, pronunţarea indicată pentru uzul general este conformă cu tradiţia din România, cu excepţia majorităţii celor cu -s- intervocalic, pronunţat şi ca atare:

conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z]

În uzul ştiinţific, pronunţarea este conformă cu cea „restituită” pentru latina clasică: captatio benevolentiae (lat.), dar [ti, ae pron. rom. ţi, e].

6.10.2. La cuvintele/expresiile intrate mai de mult în uz în limba română din franceză se recomandă păstrarea pronunţării tradiţionale din franceză şi nu înlocuirea ei cu pronunţarea din engleză: déjà-vu (fr.) [pron. dejavü], nu [*pron. engl. dejavu].

6.10.3. Este recomandabil să se evite, mai ales în situaţiile formale, calcurile şi clişeele golite de conţinut, unele aflate la limita dintre familiar şi popular, altele pretenţioase: a considera pe persoană fizică, a da cu subsemnatul, a da din casă, a face din pix, a fi despre, a iubi „a-i plăcea”, a povesti „a spune, a relata”, a semna ca primarul, a spune cu subiect şi predicat, Ce să vezi?!, dă cu virgulă, Despre ce vorbim?, Ei bine! E noaptea minţii ş.a.

6.10.4. Trebuie evitată rostirea neglijentă poaʼ să pentru poate să.



100 În DOOM2 se recomanda pronunţarea cu hiat, u-u, menţinută în DOOM3 ca variantă, pe locul al doilea.


102 Inclusiv é: ciné-véritéul, col-rouléuri; ù: tiramisùul.


103 Dar ar fi fost de dorit ca legiuitorul să le respecte.


104 La fel cu a celor din seria vreun. Scrierea într-un cuvânt s-a mai practicat în trecut şi are corespondent în grafia formaţiilor similare din celelalte limbi romanice.