4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor

I. Cuvintele compuse şi derivate, grupurile relativ stabile de cuvinte şi locuţiunile se pot scrie în trei moduri: cu cratimă; într-un cuvânt (fără blancuri între componente); în cuvinte separate (cu blancuri între componente). Scrierea lor pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formaţii aparţinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea dificultăţi.

• Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanţă dacă aceste formaţii au luat naştere în limba română în mod independent, au fost calchiate după modelul altor limbi ori au fost împrumutate gata formate. Ceea ce contează pentru vorbitorul nespecialist care scrie este modul în care structura lor în limba română actuală este pentru el (semi)analizabilă.

• Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un vorbitor la altul, şi se poate modifica în cursul istoriei limbii. În practică, elementele componente ale anumitor cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând recunoaşterea formei şi a sensului componentelor. Este în special cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de specialitate (mai ales al celor formate din elemente vechi greceşti şi latineşti), a căror structură este recognoscibilă aproape numai pentru unii dintre specialiştii domeniului respectiv.

Dificultatea de a distinge, uneori, între prefixe şi prefixoide sau între sufixe şi sufixoide, respectiv cuvinte neologice nu are implicaţii asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formaţiile din/cu elemente de compunere (prefixoide, sufixoide) şi compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în acelaşi fel.

II. Reguli generale:

1. compusele se scriu, în funcţie de clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin şi de gradul de sudură, în unul din cele trei moduri posibile menţionate;

2. derivatele se scriu într-un cuvânt (situaţiile în care ele se scriu diferit sau în care un prefix/sufix se scrie cu cratimă ori separat sunt rare);

3. formaţiile din sau cu elemente de compunere/prefixoide, sufixoide se scriu într-un cuvânt;

4. grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu separat;

5. locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu cratimă sau cu virgulă.

Unele compuse, derivate, grupuri de cuvinte sau locuţiuni se scriu cu apostrof sau cu cratimă din raţiuni fonetice.

• Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează, insistându-se asupra situaţiilor care pot provoca ezitări.

4.1. Scrierea cuvintelor compuse

Se au în vedere compusele propriu-zise, la care se adaugă unele formaţii din cuvinte repetate (întocmai sau cu unele modificări) care alcătuiesc o unitate.

I. Modul de scriere a cuvintelor compuse depinde de:

apartenenţa componentelor la diferite clase lexico-gramaticale;

clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin compusele;

gradul lor de unitate semantică şi de sudură formală;

modul de articulare şi de flexiune (în cazul cuvintelor flexibile);

natura elementelor pe care le cuprind: abrevieri, cuvinte, prefixe, prefixoide, sufixe, sufixoide;

raporturile sintactice care au stat la baza compuselor;

tradiţie (uneori);

vechimea compuselor.

II. Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos se dă mai curând o descriere a uzului ortografic privind principalele tipuri de compuse. Ele sunt prezentate pe clase lexico-gramaticale (deşi unele cuvinte se pot încadra în mai multe clase), în ordinea alfabetică a acestora. Flexiunea este menţionată, când este semnificativă, numai la primul exemplu dintr-un şir. La formaţiile prezentate contrastiv sau la cele care au sensuri diferite faţă de cuvântul de bază se dă şi glosarea.

4.1.1. Scrierea adjectivelor compuse

Adjectivele (nepronominale) compuse propriu-zise (dintre care unele au şi omonime adverbe sau substantive) se scriu în unul din următoarele trei moduri: I. cu cratimă, II. cu linie de pauză sau III. într-un cuvânt.

I. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate (dintre care unele sunt şi substantive) cu structura:

1. adj.1 + adj.2:

1.1. cu flexiune numai la ultimul component:

bun-platnic (pl. bun-platnici), instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist, rău-platnic;

1.2. cu flexiune la ambele componente: dulce-acrişor;

1.3. invariabile: alb-negru (televizoare ~);

Dar unele adjective asemănătoare cu cele de mai sus se scriu într-un cuvânt (rozalb).

2. adj. + adj.:

2.1. repetate identic: mare-mare „foarte mare”, tot-tot;

2.2. reluate printr-un derivat (mai ales diminutival): gol-goluţ, nou-nouţ, singursingurel, singurică-singurea.

Dar adjectivele repetate se pot scrie şi cu virgulă: mare, mare; gol, goluţ.

3. adj.1 + adj.2 (desemnând limbi): (dicţionare) croat-sârb, sârb-croat;

Dar adjectivele asemănătoare cu V de legătură o formând o unitate se scriu într-un cuvânt (ceholovac).

4. adj. folosit invariabil (desemnând o culoare) + adv. deschis/închis, exprimând o nuanţă: roşu-deschis, roşu-închis (rujuri ~);

5. adj.1 + V de legătură o + adj.2-3, care exprimă un raport între cei doi temeni şi au flexiune numai la ultimul component:

anglo-normand (f. anglo-normandă), austro-ungar, burghezo-democratic, ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, franco-italo-spaniol, greco-catolic, indo-european, medico-legal, oralo-maxilo-facial, româno-american, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”;

Dar adjectivele asemănătoare formând o unitate se scriu într-un cuvânt (sârbocroat).

6. adv. + adj. (eventual provenit din participiu), compusul prezentând uneori o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază:

aşa-zis „pretins”; bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”; liber-schimbist; nou-ales, nou-născut, nou-venit; propriu-zis; suscitat, sus-menţionat, sus-pus „cu o funcţie/situaţie înaltă”, sus-zis;

Dar compusele asemănătoare sudate se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere de cuvinte care îşi păstrează sensul se scriu în cuvinte separate.

7. s. (care denumeşte un punct cardinal) + adj.:

est-european (f. est-europeană), nord-coreean, nord-vestic, sud-dunărean.

II. Se scriu cu linie de pauză (încadrată de blancuri) între componentele lor principale formaţiile care cuprind cel puţin un adjectiv compus scris cu cratimă: (relaţiile) ruso nord-coreene = dintre Rusia şi Coreea de Nord; Crivăţul este un vânt nord nord-estic. = dinspre nord sau nord-est.

Linia de pauză nu trebuie înlocuită aici cu cratima deoarece s-ar masca ierarhia componentelor.

III. Se scriu într-un cuvânt adjectivele sudate (cu flexiune numai la ultimul component sau invariabile), cu structura:

1. adj.1 + adj.2: rozalb (f. pl. flori rozalbe);

2. adj. + s.: pursânge „de rasă” (f. pl. iepe ~);

3. adj.1 + V de legătură o + adj.2 formând o unitate şi având flexiune numai la ultimul element:

cehoslovac „din (fosta) Cehoslovacia” (pl. cehoslovaci), dacoromân „român(esc) din Dacia”, galoromanic „romanic din Galia”, retoroman „romanic din Reţia”, sârbocroat „referitor la sârbi şi la croaţi”;

Dar adjectivele asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă (ceho-slovac).

4. adv. + adj.: clarvăzător, dreptcredincios, preafericit;

Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: bine cunoscut (de toată lumea) „ştiut bine”.

5. compuse cu numerale cardinale şi sens colectiv sau distributiv: amândoi, câteşitrei, tustrei.

6. prep. a + toate/tot + adj.: atoateştiutor, atotştiutor;

7. prep. + s./adj.: cuminte „liniştit”, deplin „desăvârşit”;

8. s. (uneori provenit din adj.) + adj.: codalb, răufăcător „infractor”, răuvoitor „cu rea-voinţă”;

Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: cu minte (~ de copil), de plin (~, e plin.), rău famat „cu o proastă reputaţie”.

9. pref. ne- + adv. mai sau (rar) prea + adj. provenit din participiu: nemaivăzut, nepreavăzut;

10. izolări de propoziţii: cumsecade „bun” (oameni ~).

Dar îmbinările libere asemănătoare se scriu separat: Nu ştia cum se cade să se poarte.

4.1.2. Scrierea adverbelor compuse

• Adverbele compuse (dintre care unele au omonime adjective, conjuncţii, prepoziţii) se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.

I. Se scriu cu cratimă adverbele compuse mai puţin sudate, cu structura:

1. adj. pr. astă + s.:

astă-iarnă „iarna trecută”, astă-noapte, astă-primăvară, astă-toamnă, astă-vară; astă-seară „în seara aceasta”;

2. adv.1 + adv.2 în structuri care exprimă aproximaţia/imprecizia:

azi-mâine „astăzi sau mâine”, de azi-de ieri „de curând”, (de) colo-colo „(de) peste tot”, ici-colo „pe alocuri”, ieri-alaltăieri „într-o zi precedentă”, mâine-poimâine „într-o zi următoare”;

3. adv. azi + s.:

(pop.) azi-iarnă (pop.) „iarna trecută”, azi-vară (pop.) „vara trecută”; azi-noapte „noaptea trecută” (provenind din astă-noapte);

4. adverbe repetate:

4.1. identic:

bine-bine, doar-doar „în speranţa că...”, foarte-foarte, fuga-fuga „foarte repede”, gata-gata „cât pe ce”, iute-iute „foarte iute”, încet-încet „cu încetul, treptat”, maimai „aproape”, poate-poate „eventual”, prea-prea „excesiv”, repede-repede „foarte repede”;

Se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice, când este rostită în tempo rapid, locuţiunea adverbială aşa-şi-aşa „relativ bine”.

4.2. cu reluare printr-un derivat (mai ales diminutival):

câine-câineşte „cu mare greutate”, fuga-fuguţa „foarte repede”, încet-încetişor „cu încetul, treptat”, repede-repejor „foarte repede”;

Dar adverbele repetate se pot scrie şi cu virgulă: încet, încetişor; repede, repede.

5. adv.1 + adv.2 (cu rimă sau asonanţă), considerate şi locuţiuni adverbiale:

harcea-parcea „ferfeniţă” (fam.), (ni)tam-nisam „în mod nepotrivit” (pop., fam.), târâş-grăpiş „cu mare greutate”;

6. adv. provenite prin conversiune din s. compuse din prep. după + s.:

după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”;

Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.

Din motive fonetice, anumite adverbe se scriu cu cratimă care notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.

7. adv. + s. (care precizează momentul zilei):

azi-dimineaţă, azi-noapte, (răs)(alaltă)ieri-dimineaţă, (răs)(alaltă)ieri-seară,
(răs)(poi)mâine-dimineaţă, (răs)(poi)mâine-seară;

Dar se scriu separat (şi, eventual, cu virgulă ca semn de punctuaţie) secvenţele asemănătoare de tipul Alaltăieri(,) dimineaţa(,) m-am pomenit cu o vizită neaşteptată.

II. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele provenite din structuri mai vechi, al căror sens a devenit uneori netransparent şi care pot fi neanalizabile pentru vorbitori) compuse din:

1. adj. pr. + adv.: alaltăieri, altcum, altcumva, altundeva;

2. adj. + s.:

alaltăseară (fam.), altădată „odinioară”, altfel „în alt mod; în caz contrar”, astăzi, astfel „în acest mod”, bunăoară „de exemplu”, deseori, rareori, uneori;

Dar se scriu separat locuţiunile şi alte secvenţe asemănătoare: altă dată „în altă zi”, alt fel „fel diferit”.

3. adv. + num. + s.: câteodată „uneori”, niciodată „în niciun moment”;

Dar se scriu separat grupurile de cuvinte şi locuţiunile adverbiale asemănătoare.

4. adv. + conjcţ.: aşadar;

5. adv. + elementul final -va: cândva, câtva, cumva, undeva;

6. adv. + elementul final -şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;

7. adv.1 ± prep. + adv.2/num.:

nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, numai „doar”, numaidecât „imediat”, (în)totdeauna; totodată „în acelaşi timp”, totuna „indiferent”;

Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.

8. art./num. + s.: odată „cândva; imediat, în sfârşit”;

Dar se scriu separat grupurile şi alte secvenţe asemănătoare: o dată (calendaristică) art. nehot. + s.

9. elementul iniţial fie-, oare(şi)-, ori(şi)- + adv.:

fiecum (înv.), fieunde, oarecum „cumva”, oareşicum (pop.), oricând, oriîncotro, oricât, oricum, oriunde, orişicât, orişiunde.

Dar se scriu separat succesiunile libere asemănătoare, cf. Fie cum vrei tu. Oare când vom afla? Fiecare donează cât poate ori cât vrea.

10. prep.1 ± prep.2 + adj./adv.:

ades, arar, deasupra, dedesubt, decât „ca, faţă de; numai”, degeaba, demult „odinioară”, deplin „complet”, desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, înadins „intenţionat”, îndeaproape, îndelung, întocmai, întotdeauna;

Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de cât, de plin, de sigur (~ e sigur.).

11. prep.1 ± prep.2 + num.: împreună, întruna „mereu”.

Dar se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice secvenţa asemănătoare într-una (din zile) „într-una dintre zile”.

12. prep.1 + prep.2 + prep.3: dedesubt „în partea de jos, sub ceva”;

Dar se scrie separat secvenţa de dedesubt „din partea de jos”.

13. prep.1 ± prep.2/art./num. + s.:

acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată, departe, devale „(în) jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, împotrivă, împrejur;

Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de fel „de origine”, de grabă „din cauza grabei”, de loc „originar; local”, de vale „despre vale”, de vreme „despre vreme”.

14. izolări de propoziţii/fraze: cică, parcă, (care)vasăzică „adică, cu alte cuvinte”, pasămite (pop., fam.).

(care)vasăzică adv. se distinge astfel de fraza din care provine: care va să zică (înv.) „care vrea să însemne”.

4.1.3. Scrierea conjuncţiilor compuse

• Conjuncţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.

I. Se scriu într-un cuvânt conjuncţiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori):

darămite (pop.), decât „faţă de cât”, deoarece, fiindcă, încât, întrucât „deoarece, fiindcă”, precum „aşa cum”.

Dar grupurile de cuvinte asemănătoare se scriu în cuvinte separate: dat fiind că, de cât, în cât, întru cât „în ce măsură”.

II. Se scriu în cuvinte separate conjuncţiile compuse analizabile formate din două conjuncţii: ca să, cum şi, de să, încât să, precum că.

4.1.4. Scrierea interjecţiilor compuse

• Nu se poate face totdeauna distincţie între interjecţii compuse propriu-zise şi interjecţii repetate, iar una şi aceeaşi interjecţie are adesea variante şi, sub aspectul semnelor folosite, apare scrisă în moduri diferite, după cum a crezut mai potrivit cel care scrie.

• Astfel că, privitor la interjecţii, supuse subiectivităţii, nu se pot formula norme stricte, ci mai curând se consemnează uzul.

• Interjecţiile plurimembre, foarte numeroase, se scriu în cea mai mare varietate de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale, şi anume: I. cu cratimă, II. (rar) într-un cuvânt şi III. în cuvinte separate.

I. Se scriu cu cratimă:

1. structurile formate din interj.1 + interj.2: haida-de, mai ales cele onomatopeice: ding-dang(-ding), tic-tac, adesea rimate:

Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. Delavrancea; Ce tot tranca-fleanca toată ziua? Scriban; ... tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică. Caragiale; Crezi că popa-i slab? Să-l ţii şi să-l razi aşa, ţac-pac? Sadoveanu

2. interjecţiile repetate (aproape) obligatoriu (de două-patru ori):

2.1. identic:

Și greierul cânta ca şi în vechi vremuri ale tinereţii, cri-cri-cri-cri! Sadoveanu; Cricri-cri, Toamnă gri... Topîrceanu; S-a strecurat pâş-pâş (sau pâşa-pâşapin coridor Scriban; A plecat băiatul şontâc-şontâc înapoi. Caragiale; Îndată pornesc ei teleapteleap. Creangă; Mă aplec pe vine-n jos: «Ța-ţa!», şi chem căpriţa cu mâna... Caragiale;

2.2. cu modificări:

Ce mai ala-bala pe la Hagiu? Sadoveanu; ... numai ce aud şi pupăza cântând: Pupupup... Creangă.

II. Se scriu accidental într-un cuvânt unele interjecţii repetate:

Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan.

III. Se scriu în cuvinte separate:

1. cu blanc, interjecţiile (propriu-zise) compuse cu structura interj.1 + interj.2:

ei aş, ei na, ia hai, ia uite, (i)ete fleoşc, (i)ete na, (i)ete scârţ; Hai sictir... Că te trag în bătătură Și te toc ca pă trupină. (Șezătoarea).

2. cu virgulă între ele:

2.1. interjecţii repetate (identic, câte două-patru):

Gânsacul... ţipa cât îl lua gura: ga, ga, ga, ga! Creangă; Pune plosca la gură şi gâl, gâl, gâl. Sevastos; Începu a-i face cu degetul şi-i zise: Ghidi, ghidi, tâlharule ce eşti! Ispirescu; De acum în turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Hă, hă! Creangă; Ca d-voastră? – Hî, hî! Alecsandri; Ea: mac, mac, mac…. Sevastos; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri; Neghiniţă intră în urechea dreaptă a împăratului şi şopa, şopa, şopa... Delavrancea; Țac, ţac / Prin copac, / Fâş, fâş / Prin păiş. Gorovei; Se repede la dânsa ş-o sărută, ţoc, ţoc! Sadoveanu; Vai, vai, frate Virgile. Steinhardt;

2.2. grupuri repetate de interjecţii identice:

Șu-şu-şu, şu-şu-şu, am început a spune la năzbâtii, ca băieţii. Sadoveanu;

3. cu semnul exclamării între ele: interjecţii repetate (identic, câte două-trei):

Mânaţi, copii, hei! hei! Pop; Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Ispirescu; Bătea nepăsător în poartă: toc! toc! toc! Botez.

Întrucât interjecţiile pot exprima un enunţ, semnul exclamării şi virgula dintre ele pot fi interpretate ca având valoarea lor proprie de semne de punctuaţie.

Anumite interjecţii pot juca rol de predicat, substituind un verb, pe care îl sugerează şi a cărui grilă sintactică o preiau:

... De-abia se mai aude, departe [cum bate]: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu; Ursul... Se scoală în picioare Și, hâţa! hâţa! [= se urcă] până sus. Odobescu - Slavici; N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! [= îmi trage] patru palme. Caragiale.

4. rar, cu puncte de suspensie între ele:

Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.

4.1.5. Scrierea numeralelor compuse

• Numeralele compuse se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.

I. Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură:

1. cardinale propriu-zise: seriile cu spre (unsprezece...) şi unele serii formate prin alăturare: douăzeci...;

2. ordinale: dintâi, întâiaşi, seriile al unsprezecelea..., al douăzecilea...

II. Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puţin sudate:

1. cardinale: seriile douăzeci şi unu...; o sută, două sute...; o mie, două mii, douăzeci de mii...; un milion...; o sută unu...; o mie unu...

Scrierea continuă/fără blancuri a numeralelor cardinale compuse, care se cere uneori în stilul administrativ (pe formulare ş.a.), constituie o excepţie.

2. ordinale corespunzătoare celor cardinale din seriile de mai sus:

al douăzeci şi unulea...; al o sutălea, al două sutelea...; al (o) mielea...; al (un) milionulea...; al o sută unulea...; al o mie unulea; al douăzeci miilea...

Succesiunile num.1 + num.2 juxtapuse (inclusiv scrise cu cifre) care exprimă aproximaţia/imprecizia se scriu cu cratimă: doi-trei copii, două-trei zile, 10-12 ore, cu virgulă: două, trei zile sau cu linie de pauză: două trei zile (aceasta este preferabil să se evite, deoarece antrenează risipă de spaţiu, fiind încadrată de blancuri).

4.1.6. Scrierea prepoziţiilor compuse

• Prepoziţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. separat.

I. Se scriu într-un cuvânt prepoziţiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori):

deasupra, dedesubtul, despre, dinspre, dintre, dintru (înv.), împotriva, înspre, printre, printru;

II. Se scriu în cuvinte separate succesiunile de două sau trei prepoziţii nesudate (prep.1+ prep.2 ± prep.3):

à la (fr.), datorită a; de deasupra, de dedesubtul, de după, de la, de pe (la), de pe lângă, de peste, de sub, fără de, graţie a, în contra (înv., pop.), mulţumită a, până după, până în/la/pe, până pe după/pe la/pe sub, pe la, pe lângă.

Din motive fonetice,

- prepoziţia compusă de-a din locuţiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul se scrie totdeauna cu cratimă, în timp ce prepoziţiile de + a + verb la infinitiv se scriu separat sau cu cratimă, în funcţie de tempo: de a/de-a scrie;

- când pierde pe -ă, la pronunţarea în tempo rapid, prep. fără + a se scrie cu cratimă: |r-a, iar în prepoziţiile compuse fără de, până la cu apostrof: făr’| de milă, pân’| la tine.

4.1.7. Scrierea pronumelor şi a adjectivelor pronominale compuse

• Pronumele şi adjectivele pronominale compuse se scriu I. cu cratimă între componente (rar), II. într-un cuvânt sau III. în cuvinte separate.

I. Se recomandă scrierea cu cratimă (şi cu litere mici) a noilor pronume de politeţe din seria domnia-sa „dumnealui”, rezultate prin reluarea în uz a vechilor locuţiuni pronominale de politeţe din seria Domnia Sa (folosite în trecut referitor la domnitori sau la boieri).

II. Se scriu într-un cuvânt pronumele şi adjectivele pronominale sudate, compuse la origine şi devenite în parte neanalizabile:

1. de întărire: seria lui însumi;

2. demonstrative: seriile lui acelaşi; ălălalt, ăstălalt (fam.); celălalt; cestălalt (pop., rar);

3. nehotărâte compuse cu:

3.1. elementele iniţiale alt-, fie(ş)-, fi(e)şte-, fite-, oare(şi)-, ori(şi)-, vre-:

altceva, altcineva; fiecare; fieşcare, fieştecare (înv., pop.), fiştecare, fitecine (pop.); oarecare; oareşicare (pop.); oricare; orişicare (pop.); vreun/vreunul;

3.2. elementele finale -lea, -şi, -va:

ceva, cevaşi (înv., reg.), cevaşilea (pop.), niscaiva (pop., fam.);

Dar se scriu în cuvinte separate îmbinările libere asemănătoare de la nivelul frazei precum oare care, ori (= sau) care: Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toţi ori care vor.

4. negative:

niciun, nicio (N-a venit niciun elev/nicio elevă).

Dar se scriu în cuvinte separate grupurile asemănătoare adv. + art./num. (nici un, nici unul).

5. de politeţe: dumneata, dumnealui;

6. reflexive cu elementul final -şi: sieşi, (înv.) sineşi;

III. Se scriu în cuvinte separate pronumele relativ compus ceea ce şi grupurile pronominale libere cel/cei/cele ce.

4.1.8. Scrierea substantivelor compuse

4.1.8.1. Scrierea substantivelor comune compuse

• Substantivele comune compuse se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.

I. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică mai redusă, în care componentele şi-au păstrat individualitatea morfologică (semnalată aici, ca şi sensul, la câte un exemplu), având structura:

1. adj. + s., şi anume:

1.1. adj. bun, rău + s.:

bună-credinţă „onestitate” (G-D art. bunei-credinţe), bună-creştere „educaţie bună”, bună-cuviinţă „purtare bună”; bună-dimineaţa „zorea”, bun-gust „simţ estetic”, bunplac „arbitrar”, bun-rămas „adio”, bun-simţ „decenţă”, bun-venit „formulă de salut”; rea-credinţă „atitudine incorectă”, rea-voinţă „lipsă de bunăvoinţă”;

Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu într‑un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.

1.2. adj. dublu + s.:

dublu-casetofon (art. dublu-casetofonul), dublu-decalitru (art. dublul-decalitru), dublu-decimetru, dublu-ster;

Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: în dublu rol.

1.3. prim, viceprim:

prim-amorez „june-prim” (pl. prim-amorezi), primă-doamnă „soţie de preşedinte de stat” (art. prima-doamnă), prim-balerin(ă), prim-ministru „premier”, prim-plan „cadru filmat de aproape”, prim-pretor, prim-procuror, prim-secretar, prim-solist(ă), (prim-)viceprim-ministru;

Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.

2. num. cardinal + s. (± adj.):

cinci-degete, doi-dinţi, doi-fraţi „plante”, nouă-metri „lovitură de la nouă metri”, nouă-ochi „peşte”, şapte-metri „lovitură de la şapte metri”, trei-fraţi(-pătaţi) „plante”, unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”;

Dar îmbinările libere cu componenţă asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (mâna cu) cinci degete.

3. prep. după + s.: după-amiază (G-D art. după-amiezii), după-masă „a doua parte a zilei”;

Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: după amiază „după miezul zilei”, după masă „după dejun, după cină”.

4. s. + adj.:

argint-viu „mercur” (art. argintul-viu), burtă-verde „burghez” (fam.), calturtit „insectă”, coate-goale „persoană săracă” (fam.), făt-frumos „tânăr frumos”, floaredomnească „plantă”, gură-spartă „persoană care flecăreşte”, iarbă-deasă „plantă”, jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc „plantă”, mamă-mare „bunică”, maţenegre „peşte”, maţe-fripte „persoană zgârcită”, muscă-verde „insectă”, peşteauriu „peşte”, piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece „calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecăreşte”;

Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: iarbă deasă „iarba cea deasă”.

5. s.1 + prep. + s.2:

arbore-de-cacao „plantă” (art. arborele-de-cacao), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-apă „libelulă”, cal-de-mare „peşte”, câinede-mare „animal”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colţ „plantă”, gurădelup „malformaţie; ochi de parâmă; unealtă”, iarbă-de-Sudan „plantă”, ochi-de-pisică „disc reflectorizant”, peşte-cu-spadă „specie de peşti”, piatră-de-var „carbonat de calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă „animal”, viţă-de-vie „plantă”;

Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: brânză de burduf, câine de curte, gură de rai, peşte de mare, piatră de râu.

6. s.1 + s.2 în N:

an-lumină „unitate de măsură” (pl. ani-lumină), artist-cetăţean (pl. artişticetăţeni), bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”, căpitancomandor, câine-lup „specie de câini”, contabil-şef, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, cuvântcheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, generallocotenent, locotenent-comandor, locotenent-colonel, mamă-soacră „soacră”, marxism-leninism „doctrină”, maşină-capcană, maşină-unealtă, moaşă-şefă, nord-est, oală-minune; pasăre-liră, pasăre-muscă „specii de păsări”; peşte-ciocan „specie de peşti”, plutonier-major, puşcă-mitralieră, redactor-şef, situaţie-limită, vagon-cisternă; volt-amper, watt-oră „unităţi de măsură”; zi-lumină, zi-muncă;

Dar compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate: câine pechinez s. + adj.

7. Se scriu cu cratimă şi substantivele repetate identic care alcătuiesc o unitate:

gânduri-gânduri „multe gânduri”, rânduri-rânduri, râuri-râuri (ultimele interpretate şi ca locuţiuni adverbiale „unul după altul”, „în număr mare”):

Și Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri... Eminescu;

Dar ele se pot scrie şi cu virgulă: rânduri, rânduri.

8. s.1 art. + s.2 în G:

arborele-vieţii „tuia” (reg.) (pl. arborii-vieţii), calul-dracului „insectă” (invariabil la plural), cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboţica-cucului, floarea-soarelui, guraleului, iarbafiarelor, ochiul-boului „plante”; pasărea-paradisului „specie de păsări”, piatraiadului „azotat de argint”, roza-vânturilor „reprezentare grafică”, sângelevoinicului „plantă”, vaca-Domnului „insectă”;

Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: arborele vieţii „schema evoluţiei omului”.

9. izolări de propoziţii/fraze (majoritatea – epitete):

cască-gură „persoană distrată” (G-D art. lui cască-gură), ducă-se-pe-pustii „dracul”, du-te-vino „mişcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”; gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume „persoană care încurcă pe alţii”, lasă--te-las „persoană indolentă”, --mamă „persoană incapabilă”, lingeblide „parazit”, n-aude-na-vede(-na-greul-pământului) „personaj; persoană năucă”, nu--uita „plantă”, papă-lapte „nătăfleaţă”, pierde-vară „persoană leneşă”; soare-apune, soare-răsare „puncte cardinale”; sparge-val „dig; parapet”, târâie-brâu „om de nimic”; ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”; a umbla cu uite-popa-nuepopa „a fi inconsecvent”, vino-ncoace „farmec” (Are pe ~.), zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcţie foarte înaltă”;

Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: Lă‑mă, mamă! (înv.); Nu mă uita, dragul meu! Papă lapte, puiul mamii!; Vino-ncoace repede!

10. tipuri izolate:

ca-la-Breaza „dans”, cuvânt-înainte „prefaţă” (art. cuvântul-înainte), două-puncte „semn de punctuaţie”, iarba-datului-şi-a-faptului „plantă”, mai-marele „superiorul” (fam.), mai-mult-ca-perfect „timp verbal”, post-scriptum, punct-şi-virgulă „semn de punctuaţie”, sânge-de-nouă-fraţi „plantă; răşină”, scârţa-scârţa(-pe-hârtie) „funcţionar”, terchea-berchea „persoană de nimic” (fam.); trei-leşeştile, trei-păzeşte „dansuri”.

Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: ca la Breaza, (cele) două puncte, Se pun şi punct şi virgulă.

Se scriu cu cratimă compusele care denumesc substanţe chimice distincte, specii de animale sau de plante (cu nume ştiinţifice diferite, care nu se precizează în general în Dicţionar la toate cuvintele, glosate numai ca „pasăre”, „plantă” etc.) ş.a.: apă-grea (oxigen şi deuteriu), viţă-de-vie „Vitis vinifera”.

II. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, ale căror componente nu mai au individualitate morfologică (fapt semnalat la câte un exemplu), formate din/cu:

1. cuvinte nelegate prin vocală de legătură, care formează compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:

1.1. adj. + s.:

bunăstare „prosperitate” (G-D art. bunăstării), bunăvoinţă; dreptunghi; duraluminiu; lungmetraj; primadonă, primăvară; scurtcircuit, scurtmetraj; triplusalt;

Dar compusele mai puţin sudate cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.

1.2. adv. + s.:

binecuvântare (G-D art. binecuvântării), binefăcător, binevoitor; răufăcător, răuvoitor;

1.3. prep.1 ± prep.2 + s.:

deîmpărţit, deînmulţit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi; fărădelege; subsol, supat (pop.);

Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (om) fără de lege „nelegiuit” (înv.) loc. adj.

Din motive fonetice, de tempo, se scriu cu cratimă de-mpărţit, de-nmulţit.

1.4. s. + adj.: botgros (pl. botgroşi), botroş „păsări”, vinars „rachiu” (reg.);

Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: Are un bot gros.

1.5. s.1 + s.2 în nominativ (sau provenit(e) din construcţii cu acuzativul):

blocstart (art. blocstartul), electronvolt, fluorclormetan, locţiitor, metalazbest; omucidere, omucigaş, pruncucidere, pruncucigaş; valvârtej „vâltoare” (pop.; folosit mai mult adverbial);

Dar compusele cu structură asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă: bloc-turn (art. blocul-turn).

2. cuvinte unite prin vocala de legătură o:

anotimp (pl. anotimpuri), aurolac, citatomanie, cocainomanie, morfinomanie, opiomanie, procesomanie, secretomanie, şedinţomanie;

3. compuse parasintetice: codobatură (G-D art. codobaturii), gâtlegău (înv.);

4. tipuri izolate:

atotputinţă (G-D art. atotputinţei), atotştiinţă, preaplin „dispozitiv”, sinucidere, sinucigaş, untdelemn „ulei”.

Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: prea plin.

4.1.8.2. Scrierea substantivelor proprii compuse

• Substantivele proprii compuse sunt foarte variate şi au un comportament diferit sub raportul modului de scriere.

• Pentru anumite tipuri nu se pot da reguli generale, ci se descrie uzul, iar unele nume nu pot fi normate de către lingvişti, cele oficiale fiind fixate de legislatori, iar cele folosite în lucrări de specialitate – propuse de către profesioniştii domeniilor respective (astronomi, geografi, oameni ai bisericii ş.a.).

• Ca urmare, unele nume proprii compuse cu structură şi chiar cu componenţă asemănătoare apar în acte normative sau în diverse lucrări (şi) în variante diferite (cu explicaţii diverse) de cele conforme cu normele academice. Formele din legi sunt obligatorii şi nu trebuie „corectate” de utilizatori, chiar dacă se abat de la normele lingvistice sau de la tiparul comun seriei din care fac parte. În schimb, formele sub care apar alte categorii de nume (astronomice, geografice, religioase) în lucrări din domeniile respective nu au acelaşi caracter obligatoriu.

• Principalele tipuri de substantive proprii figurează în Dicţionar, însă DOOM3, nefiind (şi) un dicţionar de nume proprii, cuprinde numai unele dintre acestea, care pun anumite probleme. Ele au fost incluse (în număr mult mai mare decât în ediţiile precedente) din anumite considerente lingvistice – între altele pentru a diferenţia de ele substantivele comune înrudite sau apropiate sau pentru a evidenţia scrierea diferită a unor nume cu structură asemănătoare sau identică.

• În cele de mai jos se au în vedere nume proprii în majoritate româneşti sau cu forme în limba română şi numai puţine nume proprii străine.

• În funcţie de categorie, de componenţă, de gradul de unitate, de oficializare, ca şi de tradiţie, numele proprii compuse româneşti şi străine se scriu cu cratimă, într-un cuvânt sau în cuvinte separate, fără nicio regulă; de aceea trebuie căutate, la nevoie, în Dicţionar sau în surse oficiale.

1. Nume de locuri

Pentru numele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din România trebuie respectate formele oficializate prin anexele la Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, ale căror motivări (prin componenţă, decizii administrative şi politice, rutină, tradiţie etc.) nu le discutăm aici.

• Aceste nume, extrem de numeroase, nu puteau fi incluse toate în Dicţionar, unde figurează doar cele mai importante şi mai frecvent folosite (de judeţe, municipii şi alte oraşe, numai sporadic de localităţi mai mici, în funcţie de problemele lingvistice pe care le pun); pentru celelalte trebuie consultată Legea.

• Conform Legii,

1.1. dintre numele compuse de judeţe se scriu: cu cratimă Bistriţa-Năsăud şi Caraş-Severin, iar în cuvinte separate Satu Mare.

1.2. Numele compuse de oraşe (dintre care reproducem numele celor declarate municipii) se scriu:

1.2.1. cu cratimă:

Boldeşti-Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbeşti-Jiu, Chişineu-Criş, Cluj-Napoca, DrăgăneştiOlt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinţi-Târg, Lehliu-Gară, MiercureaCiuc, Negreşti-Oaş, Piatra-Neamţ, Piatra-Olt, Popeşti-Leordeni, Sângeorz-Băi, SlănicMoldova, Tăuţii-Măgherăuş, Târgu-Neamţ;

1.2.2. (rar) într-un cuvânt:

Câmpulung (inclusiv în ~ Moldovenesc), Sângeorgiu (în ~ de Pădure), Sânnicolau (în ~ Mare), Sântana;

1.2.3. în cuvinte separate:

Baia Mare, Baia Sprie, Copşa Mică, Negru Vodă, Ocna Mureş, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sânnicolau Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Șomcuta Mare; toate numele compuse cu primul element Târgu în afară de TârguNeamţ: Târgu Bujor, Târgu Cărbuneşti, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Târgu Lăpuş, Târgu Mureş, Târgu Ocna, Târgu Secuiesc; Turnu Măgurele, Turnu Severin (actualmente în Drobeta-~);

1.3. Numele compuse ale comunelor şi satelor prezintă adesea inconsecvenţe între ele şi faţă de numele asemănătoare de oraşe (chiar când au aceeaşi structură şi uneori chiar aceeaşi componenţă), fiind scrise în Lege diferit referitor la localizări diferite: cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

Oraşu Nou-Vii; Dupăpiatră, Întrerâuri, Luncasprie, Satchinez, Satulung (jud. Maramureş), Sântămăria – (în ~ Orlea), Subcetate (jud. Harghita), Subpiatră (jud. Bihor), Suplai; După Deal, La Curte, Satu Lung (jud. Cluj), Sântă Măria (jud. Sălaj), Sub Cetate (jud. Sălaj), Sub Piatră (jud. Alba), Sub Plai.

1.4. Numele compuse de locuri din afara României, traduse/adaptate în limba română, se scriu în cuvinte separate sau într-un cuvânt:

Asia Mică, Berlinul de Est, Berlinul de Vest/Berlinul Occidental, Extremul Orient, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eurasia.

1.5. Numele compuse de state traduse în limba română trebuie scrise conform recomandărilor Ministerului român al Afacerilor Externe şi ale Ghidului de redactare interinstituţional al Oficiului pentru Publicaţii al UE, şi anume cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau, mai ales, în cuvinte separate:

Papua-Noua Guinee; Muntenegru; Capul Verde, Marea Britanie, Regatul Unit.

1.6. Numele proprii străine compuse de oraşe, state, teritorii etc. se scriu ca în limba de origine (directă sau indirectă)/ca în uzul internaţional, cu cratimă (mai rar), în cuvinte separate (mai frecvent), uneori şi cu alte semne ortografice (de ex. cu apostrof):

Guineea-Bissau; Burkina Fasso, Costa Rica, Côte dʼIvoire, Hong Kong, Puerto Rico, San Marino, Sierra Leone, Sri Lanka, New York.

Scrierea altor categorii de nume geografice nu este reglementată în mod strict.

2. Nume de persoane şi asimilate lor

2.1. Numele proprii de persoană compuse – prenume şi nume de familie – (neincluse în Dicţionar) se întâlnesc scrise fie cu cratimă, fie într-un cuvânt, fie în cuvinte separate:

Ana-Maria/Anamaria/Ana Maria; Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, GheorghiuDej, Ionescu-Șişeşti, Micu-Klein, Niculescu-Mizil, Piuariu-Molnar, PopescuGopo, PopoviciBayreuth, Ronetti-Roman, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra, ȘtefănescuDelavrancea; Amarie(i), Avădanei, Boubătrân, Capdebo(u), Celmare/Cel Mare, Cincilei, Costapetru, Delavrancea, Dinvale, Hagichirea, Hagiculea, Moşandrei, Sparionoapte, Șaptefraţi; Alecu Ivan (Ghilia), Hagi Culea, Ioan Andrei (Wachmann), Ion Emil (Bruckner), Ștefan Vasile (Episcupescul).

2.2. (Supra)numele personalităţilor istorice care datează din perioade când sistemul actual al numelor de familie nu era constituit se scriu conform tradiţiei:

Ștefan cel Mare, Radu de la Afumaţi, Petru Șchiopul, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit.

2.3. Pentru a se asigura identitatea legală a persoanei, numele folosite oficial se scriu în forma din documentele acesteia. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, stipulează că la întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă. Este vorba de înscrierea în acte a prenumelor nou-născuţilor şi a numelor de familie pentru care cetăţenii optează la căsătorie/divorţ sau la schimbarea numelui.

• Ca orice lege, ea dispune numai pentru viitor, acest mod de scriere neregăsindu‑se în toate actele întocmite anterior: cetăţenii au dreptul de a păstra şi în uzul oficial forma propriilor nume corespunzătoare voinţei lor şi tradiţiei familiei, în măsura în care ea este consemnată în actele lor de stare civilă emise anterior.

Legea nu se aplică numelor neoficiale compuse de persoane – hipocoristice, nume de autor, nume de scenă, porecle, pseudonime –, care se pot scrie potrivit voinţei purtătorilor (cf. Ionescu-Ruxăndoiu, dar Guţu Romalo).

2.4. Numele compuse româneşti de personaje folclorice şi literare se scriu în general cu cratimă sau în cuvinte separate:

Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa), Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb, Jumătatede-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Strâmbă-Lemne; Moş Crăciun, Moş Ene, ca şi numele împrumutate ale unor personaje literare sau mitologice: Don Juan, Don Quijote, Palas Atena.

3. Nume de corpuri cereşti

Numele proprii compuse de corpuri cereşti se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:

Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui, CornulCaprei, Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineaţă, Părul-Berenicei, Scroafa-cu-Purcei, UrsaMare; Steaua Polară.

4. Nume de sărbători

Numele proprii compuse de sărbători laice sau religioase (indiferent de cult) se scriu mai rar cu cratimă şi de cele mai multe ori în cuvinte separate:

Lăsata-Secului, Moş-Ajun; Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Buna Vestire, Iom Kipur, Săptămâna Mare, Patruzeci de Sfinţi, Ramazan Bairam, Schimbarea la Faţă, 1 Iunie.

Numele proprii compuse formate din sintagme bazate pe cuvinte comune (precum denumirile de instituţii, epoci istorice, titluri de documente etc.) se scriu în cuvinte separate.

4.1.9. Scrierea verbelor compuse

I. Puţinele verbe compuse sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt:

a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a se sinucide, a telecomanda (inclusiv formaţii accidentale ca a furgăsi, a furlua).

II. Se scriu într-un cuvânt formaţiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai sau (rar) prea + verb la gerunziu sau la participiu (adjectivizat): nemaivăzând, nepreavăzând, nemaivăzut, nepreavăzut.


4.2. Scrierea derivatelor

Regulile după care se scriu derivatele nu depind de faptul că sunt formate în româneşte (inclusiv ca parasintetice), calchiate după alte limbi sau împrumutate gata formate.

După unele păreri, prefixoidele şi sufixoidele nu se integrează strict în derivare, fiind considerate mai curând elemente de compunere. În special pentru vorbitorul obişnuit, mai ales în ce priveşte modul de scriere, prevalează asemănările cu prefixarea, respectiv cu sufixarea, dar pentru acesta nu contează de fapt interpretarea, ci modul în care trebuie/se pot scrie ele.

Unul şi acelaşi formant este interpretat uneori fie ca prefix, fie ca prefixoid, respectiv fie ca sufix, fie ca sufixoid, iar uneori există omonimie prefix – element de compunere (de ex. hipo ca prefix înseamnă „(mai) mic”, iar ca element de compunere are sensul „referitor la cai”).

4.2.1. (Formaţii cu) prefixe/prefixoide

I. Se scriu într-un cuvânt majoritatea formaţiilor:

1. cu prefixe (vechi sau neologice):

amoral, antecalcul, antieuropean, arhiaglomerat, circumterestru, cisalpin, a conlucra, a contrazice, a desface, deverbal, a dezabona, diafilm, disproporţie, ectoplasmă, endotermic, a exînscrie, exotermic, extrafin, hiperaciditate, hipoaciditate, imoral, indisciplină, infrastructură, interactiv, intracarpatic, a introduce, a îngălbeni, a întredeschide, a juxtapune, neabătut, nonstop, paranormal, pericranian, a permuta, postcalcul, preşcolar, proeuropean, a răsciti, a reîmpărţi, retroversiune, străvechi, subsecţiune, supercampion, suprastructură, transalpin, ultraprogresist;

Dar se scriu în cuvinte separate locuţiunile (împrumutate) cu componente asemănătoare: (persona) non grata (lat.), iar alte formaţii împrumutate – ca post-scriptum (lat.) – ori noi sau/şi ocazionale – cu cratimă între componente.

2. cu prefixoide neologice:

acvaplanare, aeroclub, a se autoaccidenta, biodegradabil, cvasiunanim, demipensiune, electrocasnic, filorus, gastroenterolog, geopolitică, heliomarin, hemodializă, hipotracţiune, izoglosă, macroeconomic, metaloterapie, microorganism, radiodifuziune, semianalfabet, sociocultural, stereoacustică, telecabină, triatomic, zoofobie;

3. cu prefixoide vechi + baze inexistente în limba română actuală: başbuzuc „ostaş turc” (înv.), pravoslavnic (înv., pop.), protopop;

Dar formaţiile cu prefixoide vechi + substantive existente în limba română actuală se scriu cu cratimă.

4. în care între prefixul ne- şi un verb la gerunziu sau la participiu se intercalează adverbul mai: nemaipomenit.

II. Anumite formaţii se scriu cu cratimă între prefix şi bază (corespunzând unei rostiri mai insistente), şi anume:

1. obligatoriu:

1.1. derivatele cu prefixul ex- care exprimă o stare anterioară („fost (din)”): excampion, ex-premier, ex-preşedinte, ex-PSD;

Dar derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt.

1.2. formaţiile cu prefixoide vechi + substantive atestate şi în limba română actuală (chiar dacă numai ca istorisme): baş-boier, treti-logofăt, vel-spătar, vtoristolnic;

Dar formaţiile cu prefixoide vechi de la baze inexistente independent în limba română actuală se scriu într-un cuvânt.

1.3. unele formaţii noi sau ocazionale care au ca bază o abreviere, indicarea prescurtată a unui an calendaristic, o literă, un nume propriu, un pronume substantivizat:

non-UE, pro-UE; ante-’89, post-’89; non-a; anti-Trump, post-Obama, proMacron; non-eu;

Dar derivatele obişnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt.

Ocazional, din raţiuni fonetice (pentru a reda rostirea în tempo rapid) se scriu cu cratimă derivate cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-: nempăcat, re-mpărţit.

2. facultativ (pentru a pune în evidenţă prefixul sau/şi baza), unele derivate scrise în mod obişnuit fără cratimă, mai ales:

2.1. cu prefixe cu sens superlativ: ultra-progresist (Caragiale);

Dar, în mod obişnuit, asemenea derivate se scriu într-un cuvânt.

2.2. cu sensuri mai puţin obişnuite, asupra cărora se insistă:

pre-text „ceea ce precedă un text”;

Dar omonimele lor curente se scriu într-un cuvânt: pretext „pretins motiv”.

2.3. supraprefixate cu acelaşi element (unele formaţii având sens superlativ): extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat;

Dar derivatele obişnuite care prezintă cumul de prefixe se scriu într-un cuvânt: antepreşcolar.

2.4. mai mult sau mai puţin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeaşi literă: răs-străbun.

III. Un prefix poate fi scris între paranteze rotunde – mai ales în stilul ştiinţific sau jurnalistic –, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/şi reintroduse”.

IV. Se scriu separat prefixele/prefixoidele (re)devenite cuvinte (adjective invariabile, adverbe, prepoziţii, substantive):

anti, auto, bio, contra, extra, hiper, hipo1, hipo2, mini, mono, neo, pro, stereo, super, trans, ultra: El este/votează totdeauna anti. X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; grăsimi trans şi, accidental, alte prefixe opuse termenului de bază: „legume ne [= nemirositoare] sau mai puţin mirositoare” (Gib. I. Mihăescu).

Prefixele izolate privitoare la aceeaşi bază, neexprimată la primul termen, se scriu cu cratimă: concediu pre- şi postnatal, glande endo-exocrine/exo-endocrine, plăţi intra- şi interbancare.

V. Unele abrevieri formate din litera iniţială a prefixului + litera iniţială a bazei sunt scrise (în texte farmaceutice, medicale) cu punct între acestea:

c.i., i.d., i.m., i.v. pentru contraindicaţii, intradermic, intramuscular, intravenos.

VI. Scrierea prefixelor din multiplii şi submultiplii unităţilor de măsură nu este o chestiune de ortografie, care să fie decisă de lingvişti.

4.2.2. (Formaţii cu) sufixe/sufixoide

I. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt, formaţiile:

1. cu sufixe:

african, albăstrui, berărie, bouşor, braşovean, brădet, bunătate, celular, coborâş, cocoşel, dulăpior, făţiş, frizerie, inişte, îndrăzneală, legământ, lenjereasă, liliachiu, macaragiu, mirositor, negreaţă, nuntaş, oportunism, oportunist, paşalâc, păsăroi, prevedere, repetabil, rodnic, românesc, scorţos, sculptural, scumpete, temător, vălmăşag, chiar dacă bazele lor se scriu cu cratimă: burtăverzime faţă de burtă-verde sau în cuvinte separate: albaiulian, antonpannesc, cincisutist, donquijotism, sierraleonez, srilankez (faţă de Alba Iulia, Anton Pann, cinci sute, Don Quijote, Sierra Leone, Sri Lanka);

2. cu sufixoide:

cartofor, centrifug, cronofag, dermatolog, organigramă, rusofil, rusofob, spermicid.

II. Se scriu cu cratimă:

1. derivatele cu sufixe de la abrevieri literale sau de la litere: STB-ist; X-ulescu;

Dar se scriu într-un cuvânt derivatele de la abrevieri devenite cuvinte: ceferist, penelist, redegist, refegist, setebist, uslaş, utecist de la CFR, PNL, RDG, RFG, STB, USLA, UTC.

2. derivatele cu sufixe de la unele nume proprii străine care păstrează litera finală a numelui ce prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: poe-esc, rousseauism (de la Poe [poŭ], Rousseau [ruso]).

Dar se scriu mai frecvent fără cratimă, cu căderea vocalei finale, alte derivate de la nume proprii străine: shakespearian de la Shakespeare.

Când vocala iniţială a sufixului coincide grafic sau/şi fonetic cu finala bazei, se păstrează numai vocala sufixului: dandy + -ism > dandism, lobby + -ist > lobbist (nu *dandyism, *dandysm; *lobbyist, *lobbyst, cum se întâlneşte uneori).

III. Un caz izolat îl reprezintă scrierea separată a unui sufix folosit ocazional cu rol de cuvânt: ism „modă, tendinţă”, pl. isme.

4.3. Scrierea grupurilor relativ stabile de cuvinte

• Grupurile relativ stabile de cuvinte (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu, ca şi locuţiunile, în cuvinte separate, iar cu cratimă numai din motive fonetice.

• Ele sunt secvenţe în care componentele îşi păstrează sensul de bază – corespunzător realităţii denumite – şi pot avea structura:

1. adj. + s.:

bună creştere „dezvoltare bună” (O ~ a plantelor se realizează greu.), bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună”; dublu ve/dublu vî „litera w”; prim ajutor „ajutor medical imediat”, prim plan „plan preliminar”; triplu voal;

Dar substantivele compuse cu componenţă identică sau asemănătoare se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

2. adv. bine + adj. (în general provenit din part.):

bine crescut „dezvoltat bine” (cozonac ~), bine cunoscut „ştiut bine” (caz ~ de toţi), bine înţeles „priceput bine” (lucru ~ de elevi), bine venit „sosit cu bine”;

Dar adjectivele şi adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu cu cratimă sau într-un cuvânt.

3. adv.1 + adv.2:

nici când (N-a anunţat ~ a plecat.), nici cât (~ negru sub unghie), nici cum (Lucrurile nu stau ~ am spus eu, ~ ai spus tu.), nici unde (Nu s-a dus ~ a promis.);

Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.

4. adv. + art.: nici un, nici o (Nu e naiv şi nu e nici un om incult/nici o persoană incultă);

Dar adjectivul pronominal compus cu aceeaşi componenţă se scrie într-un cuvânt.

5. adv. + loc. adv.: nici o dată „nici măcar o singură dată” (Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o ~.);

Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.

6. adv.1 + prep. + adv.2:

nici de cât „nici despre cât”, nici de cum „nici despre cum” (Nu vorbeşte nici de cât a suferit, nici de cum a fost umilit.);

Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.

7. adv.1 + adv.2/loc. adv.:

nici odată (= nici odinioară) (Nu l-am crezut nici odată/nici odinioară, nu-l cred nici acum.);

Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.

8. adv. + num.:

nici o, nici un (N-am nici o soră, nici mai multe. N-am nici un frate, nici mai mulţi.), nici una, nici unu (Nu participă nici una, nici mai multe/nici unu, nici mai mulţi);

Dar se scriu într-un cuvânt adjectivele pronominale compuse cu componenţă identică/asemănătoare.

9. adv. + pr.: nici una (Nu-mi place nici una, nici alta/nici cealaltă/nici unul, nici altul/nici celălalt.);

Dar se scriu într-un cuvânt pronumele compuse cu aceeaşi componenţă.

10. prep. + s.:

de mâncare (pop.) (Dă ~ la păsări.), după amiază „după miezul zilei” (Ei reîncep cositul ~.), după masă „după masa (de prânz/de seară)” (~ bea un digestiv.);

Dar cuvintele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

11. prep. + vb. (= supin): de mâncat (~, aş mânca.);

Dar substantivele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt: demâncat „merinde” (pop., rar) (S-a dus cu ~ la câmp.).

12. pr.1 + pr.2: grupurile pronominale cel/cei/cele + ce;

13. s. + adj.: apă minerală, comisar principal, director adjunct, director general;

Dar alte formaţii cu structură (relativ) asemănătoare sunt considerate substantive compuse şi se scriu cu cratimă.

14. s.1 + prep. + s.2: apă de colonie, unt de cacao.

Dar alte formaţii cu structură asemănătoare sunt considerate substantive compuse şi se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

4.4. Scrierea locuţiunilor

• Majoritatea categoriilor de locuţiuni (când sunt rostite în tempo normal/lent) se scriu în cuvinte separate (la fel ca grupurile relativ stabile de cuvinte); unele se scriu însă cu cratimă sau cu virgulă.

Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele componente ale lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice: totdeauna (tipul de-a berbeleacul) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aducere-aminte, aşa şi-aşa, de-asta, Doamne-ajută, dup-aceea, luare-aminte) ori pentru că includ cuvinte compuse scrise cu cratimă: de (pe) când Adam-Babadam.

1. Locuţiunile adjectivale (unele cu omonime locuţiuni adverbiale) se scriu în cuvinte separate:

altfel de „diferit”, de bine, de damă, de nimic, de pomină, de prim ordin, de seamă, de sine stătător, de-o şchioapă, de suflet, din preajmă, fără precedent, la locul lui etc./nelalocul lui etc., nu ştiu cât, pe alese, pe potrivă, prin absurd, te miri cât, inclusiv numeroase locuţiuni împrumutate: ad litteram (lat.), a giorno (it.), à la carte (fr.), low cost (engl.);

2. Locuţiuni adverbiale (unele cu omonime locuţiuni adjectivale) se scriu:

2.1. cu cratimă:

(de) zor-nevoie, dis-de-dimineaţă „dimineaţa foarte devreme”, jur-împrejur, mai-mai;

2.2. cu virgulă (locuţiunile adverbiale cu structură simetrică, uneori ritmate sau/şi rimate):

cu chiu, cu vai „cu mare greutate”; de bine, de rău „cât de cât”; de ieri, de azi „de curând”; de milă, de silă; de voie, de nevoie „mai mult de silă decât de bunăvoie”; pe vrute, pe nevrute „indiferent dacă doreşte sau nu”;

Unele locuţiuni apar fie cu cratimă, fie cu virgulă: cum-necum/cum, necum „de bine, de rău”; de una-de alta/de una, de alta „despre diverse lucruri”; până una-alta/până una, alta „provizoriu”; vrând-nevrând/vrând, nevrând „mai mult de silă decât de bunăvoie”.

2.3. (mai frecvent) în cuvinte separate:

a doua oară, altă dată „în altă împrejurare”, câte o dată „câte o singură dată”, cu bună ştiinţă, cine ştie cât, cu carul, cu frumosul, cu nemiluita, cu ridicata, cu toate astea, de bunăvoie, de altfel, de (câte) două ori, de mult „de vreme îndelungată”, de sine, din abundenţă, din contra, din zi în zi, dragă Doamne, fără seamăn, în contradictoriu, în cruciş, în derâdere, în jur (de), în primul rând, întâia(şi) dată, între timp, la fix, mai ales, mai mult ca sigur, mult şi bine, nevoie mare, nu cumva, (de) nu ştiu când, o dată „o singură dată”, odată şi odată, pe ascuns, pe capete, pe deasupra, pe fugă, pe nebăgate de seamă, pentru ce, per tu, prima dată, prin absurd, te miri când, zi de zi, inclusiv locuţiuni împrumutate: allegro ma non troppo (it.), avant la lettre (fr.), et cetera (lat.), face to face (engl.);

Dar se scriu într-un cuvânt adverbele compuse cu aceeaşi componenţă.

3. Locuţiunile conjuncţionale se scriu în cuvinte separate:

astfel că, ca şi când, chiar dacă, chit că, cu toate că, de câte ori, de parcă, de vreme ce, din cauză că, doar că, după cât(e), după ce că, fără să, imediat ce, în concluzie, în loc (ca) să, în timp ce, necum să, numai că, numai ce, odată ce, până ce, până să, pe lângă că, pe măsură ce, pe motiv că, până ce, până să, pentru ca... să, pentru că, precum şi, prin urmare;

4. Locuţiunile interjecţionale (româneşti, foarte rar împrumutate), inclusiv formulele de invocare, se scriu în cuvinte separate, şi anume:

4.1. cu blancuri:

ce Dumnezeu, ce mai, Doamne fereşte, Doamne păzeşte, ei bine, ferească Sfântul, ia te uită, ia vezi, la naiba, măi să fie, no comment (engl.), nu zău, păcatele mele;

4.2. cu virgulă (locuţiunile care conţin un vocativ pe a doua poziţie): feri, Doamne; scârţ, Mariţo; tronc, Marghioalo;

5. Locuţiunile prepoziţionale se scriu:

5.1. cu cratimă: jur-împrejurul;

5.2. mai ales în cuvinte separate:

(ca) urmare a, (de jur) împrejurul, din/în afara, din/în/prin preajma, faţă de, în caz de, în ciuda, în jurul, în faţa, în/la dreapta, în locul, la adresa, odată cu, pe baza, pe dinafara, vizavi de;

6. Locuţiunile pronominale se scriu în cuvinte separate:

cine ştie ce „ceva”, cine ştie cine „cineva”, Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.), Majestatea Sa, nu ştiu cine „un oarecare”, te miri ce „nimica toată”, te miri cine „ceva neînsemnat”;

Dar se recomandă scrierea cu literă mică şi cratimă a noilor pronume de politeţe compuse din seria lui domnia-sa.

7. Locuţiunile substantivale se scriu în cuvinte separate:

aducere aminte „amintire”, băgare de seamă „atenţie”, un te miri cine „un oarecare”, însărcinat cu afaceri „diplomat temporar”, luare aminte „atenţie”, un nu ştiu ce „un farmec nedefinit”, inclusiv unele locuţiuni împrumutate: curriculum vitae (lat.) „tip de autobiografie”, hapax legomenon (gr.) „apariţie unică”, home delivery (engl.) „livrare la domiciliu”, silenzio stampa (it.) „greva tăcerii”;

8. Locuţiunile verbale se scriu în cuvinte separate:

a(-şi) aduce aminte „a(-şi) aminti”, a avea de-a face „a fi în legătură, în relaţii”, a băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”, a lua aminte „a ţine seama de ceva; a observa cu atenţie ceva”, a o lua din loc „a pleca”.