4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte și a locuțiunilor
• I. Cuvintele compuse și derivate, grupurile relativ stabile de cuvinte și locuțiunile se pot scrie în trei moduri: cu cratimă; într-un cuvânt (fără blancuri între componente); în cuvinte separate (cu blancuri între componente). Scrierea lor pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formații aparținând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea dificultăți.
• Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanță dacă aceste formații au luat naștere în limba română în mod independent, au fost calchiate după modelul altor limbi ori au fost împrumutate gata formate. Ceea ce contează pentru vorbitorul nespecialist care scrie este modul în care structura lor în limba română actuală este pentru el (semi)analizabilă.
• Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un vorbitor la altul, și se poate modifica în cursul istoriei limbii. În practică, elementele componente ale anumitor cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând recunoașterea formei și a sensului componentelor. Este în special cazul cuvintelor aparținând unor terminologii de specialitate (mai ales al celor formate din elemente vechi grecești și latinești), a căror structură este recognoscibilă aproape numai pentru unii dintre specialiștii domeniului respectiv.
• Dificultatea de a distinge, uneori, între prefixe și prefixoide sau între sufixe și sufixoide, respectiv cuvinte neologice nu are implicații asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formațiile din/cu elemente de compunere (prefixoide, sufixoide) și compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în același fel.
• II. Reguli generale:
1. compusele se scriu, în funcție de clasa lexico-gramaticală căreia îi aparțin și de gradul de sudură, în unul din cele trei moduri posibile menționate;
2. derivatele se scriu într-un cuvânt (situațiile în care ele se scriu diferit sau în care un prefix/sufix se scrie cu cratimă ori separat sunt rare);
3. formațiile din sau cu elemente de compunere/prefixoide, sufixoide se scriu într-un cuvânt;
4. grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu separat;
5. locuțiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu cratimă sau cu virgulă.
• Unele compuse, derivate, grupuri de cuvinte sau locuțiuni se scriu cu apostrof sau cu cratimă din rațiuni fonetice.
• Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează, insistându-se asupra situațiilor care pot provoca ezitări.
4.1. Scrierea cuvintelor compuse
• Se au în vedere compusele propriu-zise, la care se adaugă unele formații din cuvinte repetate (întocmai sau cu unele modificări) care alcătuiesc o unitate.
• I. Modul de scriere a cuvintelor compuse depinde de:
apartenența componentelor la diferite clase lexico-gramaticale;
clasa lexico-gramaticală căreia îi aparțin compusele;
gradul lor de unitate semantică și de sudură formală;
modul de articulare și de flexiune (în cazul cuvintelor flexibile);
natura elementelor pe care le cuprind: abrevieri, cuvinte, prefixe, prefixoide, sufixe, sufixoide;
raporturile sintactice care au stat la baza compuselor;
tradiție (uneori);
vechimea compuselor.
• II. Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos se dă mai curând o descriere a uzului ortografic privind principalele tipuri de compuse. Ele sunt prezentate pe clase lexico-gramaticale (deși unele cuvinte se pot încadra în mai multe clase), în ordinea alfabetică a acestora. Flexiunea este menționată, când este semnificativă, numai la primul exemplu dintr-un șir. La formațiile prezentate contrastiv sau la cele care au sensuri diferite față de cuvântul de bază se dă și glosarea.
4.1.1. Scrierea adjectivelor compuse
• Adjectivele (nepronominale) compuse propriu-zise (dintre care unele au și omonime adverbe sau substantive) se scriu în unul din următoarele trei moduri: I. cu cratimă, II. cu linie de pauză sau III. într-un cuvânt.
• I. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate (dintre care unele sunt și substantive) cu structura:
1. adj.1 + adj.2:
1.1. cu flexiune numai la ultimul component:
bun-platnic (pl. bun-platnici), instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist, rău-platnic;
1.2. cu flexiune la ambele componente: dulce-acrișor;
1.3. invariabile: alb-negru (televizoare ~);
• Dar unele adjective asemănătoare cu cele de mai sus se scriu într-un cuvânt (rozalb).
2. adj. + adj.:
2.1. repetate identic: mare-mare „foarte mare”, tot-tot;
2.2. reluate printr-un derivat (mai ales diminutival): gol-goluț, nou-nouț, singur‑singurel, singurică-singurea.
• Dar adjectivele repetate se pot scrie și cu virgulă: mare, mare; gol, goluț.
3. adj.1 + adj.2 (desemnând limbi): (dicționare) croat-sârb, sârb-croat;
• Dar adjectivele asemănătoare cu V de legătură o formând o unitate se scriu într-un cuvânt (ceholovac).
4. adj. folosit invariabil (desemnând o culoare) + adv. deschis/închis, exprimând o nuanță: roșu-deschis, roșu-închis (rujuri ~);
5. adj.1 + V de legătură o + adj.2-3, care exprimă un raport între cei doi temeni și au flexiune numai la ultimul component:
anglo-normand (f. anglo-normandă), austro-ungar, burghezo-democratic, ceho-slovac „dintre Cehia și Slovacia”, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, franco-italo-spaniol, greco-catolic, indo-european, medico-legal, oralo-maxilo-facial, româno-american, sârbo-croat „dintre sârbi și croați”;
• Dar adjectivele asemănătoare formând o unitate se scriu într-un cuvânt (sârbocroat).
6. adv. + adj. (eventual provenit din participiu), compusul prezentând uneori o diferență de sens față de cuvintele de bază:
așa-zis „pretins”; bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”; liber-schimbist; nou-ales, nou-născut, nou-venit; propriu-zis; sus‑citat, sus-menționat, sus-pus „cu o funcție/situație înaltă”, sus-zis;
• Dar compusele asemănătoare sudate se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere de cuvinte care își păstrează sensul se scriu în cuvinte separate.
7. s. (care denumește un punct cardinal) + adj.:
est-european (f. est-europeană), nord-coreean, nord-vestic, sud-dunărean.
• II. Se scriu cu linie de pauză (încadrată de blancuri) între componentele lor principale formațiile care cuprind cel puțin un adjectiv compus scris cu cratimă: (relațiile) ruso – nord-coreene = dintre Rusia și Coreea de Nord; Crivățul este un vânt nord – nord-estic. = dinspre nord sau nord-est.
• Linia de pauză nu trebuie înlocuită aici cu cratima deoarece s-ar masca ierarhia componentelor.
• III. Se scriu într-un cuvânt adjectivele sudate (cu flexiune numai la ultimul component sau invariabile), cu structura:
1. adj.1 + adj.2: rozalb (f. pl. flori rozalbe);
2. adj. + s.: pursânge „de rasă” (f. pl. iepe ~);
3. adj.1 + V de legătură o + adj.2 formând o unitate și având flexiune numai la ultimul element:
cehoslovac „din (fosta) Cehoslovacia” (pl. cehoslovaci), dacoromân „român(esc) din Dacia”, galoromanic „romanic din Galia”, retoroman „romanic din Reția”, sârbocroat „referitor la sârbi și la croați”;
• Dar adjectivele asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă (ceho-slovac).
4. adv. + adj.: clarvăzător, dreptcredincios, preafericit;
• Dar compusele asemănătoare mai puțin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: bine cunoscut (de toată lumea) „știut bine”.
5. compuse cu numerale cardinale și sens colectiv sau distributiv: amândoi, câteșitrei, tustrei.
6. prep. a + toate/tot + adj.: atoateștiutor, atotștiutor;
7. prep. + s./adj.: cuminte „liniștit”, deplin „desăvârșit”;
8. s. (uneori provenit din adj.) + adj.: codalb, răufăcător „infractor”, răuvoitor „cu rea-voință”;
• Dar compusele asemănătoare mai puțin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: cu minte (~ de copil), de plin (~, e plin.), rău famat „cu o proastă reputație”.
9. pref. ne- + adv. mai sau (rar) prea + adj. provenit din participiu: nemaivăzut, nepreavăzut;
10. izolări de propoziții: cumsecade „bun” (oameni ~).
• Dar îmbinările libere asemănătoare se scriu separat: Nu știa cum se cade să se poarte.
4.1.2. Scrierea adverbelor compuse
• Adverbele compuse (dintre care unele au omonime adjective, conjuncții, prepoziții) se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.
• I. Se scriu cu cratimă adverbele compuse mai puțin sudate, cu structura:
1. adj. pr. astă + s.:
astă-iarnă „iarna trecută”, astă-noapte, astă-primăvară, astă-toamnă, astă-vară; astă-seară „în seara aceasta”;
2. adv.1 + adv.2 în structuri care exprimă aproximația/imprecizia:
azi-mâine „astăzi sau mâine”, de azi-de ieri „de curând”, (de) colo-colo „(de) peste tot”, ici-colo „pe alocuri”, ieri-alaltăieri „într-o zi precedentă”, mâine-poimâine „într-o zi următoare”;
3. adv. azi + s.:
(pop.) azi-iarnă (pop.) „iarna trecută”, azi-vară (pop.) „vara trecută”; azi-noapte „noaptea trecută” (provenind din astă-noapte);
4. adverbe repetate:
4.1. identic:
bine-bine, doar-doar „în speranța că...”, foarte-foarte, fuga-fuga „foarte repede”, gata-gata „cât pe ce”, iute-iute „foarte iute”, încet-încet „cu încetul, treptat”, mai‑mai „aproape”, poate-poate „eventual”, prea-prea „excesiv”, repede-repede „foarte repede”;
• Se scrie cu cratimă din rațiuni fonetice, când este rostită în tempo rapid, locuțiunea adverbială așa-și-așa „relativ bine”.
4.2. cu reluare printr-un derivat (mai ales diminutival):
câine-câinește „cu mare greutate”, fuga-fuguța „foarte repede”, încet-încetișor „cu încetul, treptat”, repede-repejor „foarte repede”;
• Dar adverbele repetate se pot scrie și cu virgulă: încet, încetișor; repede, repede.
5. adv.1 + adv.2 (cu rimă sau asonanță), considerate și locuțiuni adverbiale:
harcea-parcea „ferfeniță” (fam.), (ni)tam-nisam „în mod nepotrivit” (pop., fam.), târâș-grăpiș „cu mare greutate”;
6. adv. provenite prin conversiune din s. compuse din prep. după + s.:
după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”;
• Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.
• Din motive fonetice, anumite adverbe se scriu cu cratimă care notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
7. adv. + s. (care precizează momentul zilei):
azi-dimineață,
azi-noapte,
(răs)(alaltă)ieri-dimineață,
(răs)(alaltă)ieri-seară,
(răs)(poi)mâine-dimineață,
(răs)(poi)mâine-seară;
• Dar se scriu separat (și, eventual, cu virgulă ca semn de punctuație) secvențele asemănătoare de tipul Alaltăieri(,) dimineața(,) m-am pomenit cu o vizită neașteptată.
• II. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele provenite din structuri mai vechi, al căror sens a devenit uneori netransparent și care pot fi neanalizabile pentru vorbitori) compuse din:
1. adj. pr. + adv.: alaltăieri, altcum, altcumva, altundeva;
2. adj. + s.:
alaltăseară (fam.), altădată „odinioară”, altfel „în alt mod; în caz contrar”, astăzi, astfel „în acest mod”, bunăoară „de exemplu”, deseori, rareori, uneori;
• Dar se scriu separat locuțiunile și alte secvențe asemănătoare: altă dată „în altă zi”, alt fel „fel diferit”.
3. adv. + num. + s.: câteodată „uneori”, niciodată „în niciun moment”;
• Dar se scriu separat grupurile de cuvinte și locuțiunile adverbiale asemănătoare.
4. adv. + conjcț.: așadar;
5. adv. + elementul final -va: cândva, câtva, cumva, undeva;
6. adv. + elementul final -și: câtuși, iarăși, totuși;
7. adv.1 ± prep. + adv.2/num.:
nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, numai „doar”, numaidecât „imediat”, (în)totdeauna; totodată „în același timp”, totuna „indiferent”;
• Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.
8. art./num. + s.: odată „cândva; imediat, în sfârșit”;
• Dar se scriu separat grupurile și alte secvențe asemănătoare: o dată (calendaristică) art. nehot. + s.
9. elementul inițial fie-, oare(și)-, ori(și)- + adv.:
fiecum (înv.), fieunde, oarecum „cumva”, oareșicum (pop.), oricând, oriîncotro, oricât, oricum, oriunde, orișicât, orișiunde.
• Dar se scriu separat succesiunile libere asemănătoare, cf. Fie cum vrei tu. Oare când vom afla? Fiecare donează cât poate ori cât vrea.
10. prep.1 ± prep.2 + adj./adv.:
ades, arar, deasupra, dedesubt, decât „ca, față de; numai”, degeaba, demult „odinioară”, deplin „complet”, desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, înadins „intenționat”, îndeaproape, îndelung, întocmai, întotdeauna;
• Dar se scriu separat secvențele asemănătoare de cât, de plin, de sigur (~ e sigur.).
11. prep.1 ± prep.2 + num.: împreună, întruna „mereu”.
• Dar se scrie cu cratimă din rațiuni fonetice secvența asemănătoare într-una (din zile) „într-una dintre zile”.
12. prep.1 + prep.2 + prep.3: dedesubt „în partea de jos, sub ceva”;
• Dar se scrie separat secvența de dedesubt „din partea de jos”.
13. prep.1 ± prep.2/art./num. + s.:
acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată, departe, devale „(în) jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, împotrivă, împrejur;
• Dar se scriu separat secvențele asemănătoare de fel „de origine”, de grabă „din cauza grabei”, de loc „originar; local”, de vale „despre vale”, de vreme „despre vreme”.
14. izolări de propoziții/fraze: cică, parcă, (care)vasăzică „adică, cu alte cuvinte”, pasămite (pop., fam.).
• (care)vasăzică adv. se distinge astfel de fraza din care provine: care va să zică (înv.) „care vrea să însemne”.
4.1.3. Scrierea conjuncțiilor compuse
• Conjuncțiile compuse (dintre care unele au și omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.
• I. Se scriu într-un cuvânt conjuncțiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori):
darămite (pop.), decât „față de cât”, deoarece, fiindcă, încât, întrucât „deoarece, fiindcă”, precum „așa cum”.
• Dar grupurile de cuvinte asemănătoare se scriu în cuvinte separate: dat fiind că, de cât, în cât, întru cât „în ce măsură”.
• II. Se scriu în cuvinte separate conjuncțiile compuse analizabile formate din două conjuncții: ca să, cum și, de să, încât să, precum că.
4.1.4. Scrierea interjecțiilor compuse
• Nu se poate face totdeauna distincție între interjecții compuse propriu-zise și interjecții repetate, iar una și aceeași interjecție are adesea variante și, sub aspectul semnelor folosite, apare scrisă în moduri diferite, după cum a crezut mai potrivit cel care scrie.
• Astfel că, privitor la interjecții, supuse subiectivității, nu se pot formula norme stricte, ci mai curând se consemnează uzul.
• Interjecțiile plurimembre, foarte numeroase, se scriu în cea mai mare varietate de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale, și anume: I. cu cratimă, II. (rar) într-un cuvânt și III. în cuvinte separate.
• I. Se scriu cu cratimă:
1. structurile formate din interj.1 + interj.2: haida-de, mai ales cele onomatopeice: ding-dang(-ding), tic-tac, adesea rimate:
Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. Delavrancea; Ce tot tranca-fleanca toată ziua? Scriban; ... tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. Caragiale; Crezi că popa-i slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? Sadoveanu
2. interjecțiile repetate (aproape) obligatoriu (de două-patru ori):
2.1. identic:
Și greierul cânta ca și în vechi vremuri ale tinereții, cri-cri-cri-cri! Sadoveanu; Cri‑cri-cri, Toamnă gri... Topîrceanu; S-a strecurat pâș-pâș (sau pâșa-pâșa) pin coridor Scriban; A plecat băiatul șontâc-șontâc înapoi. Caragiale; Îndată pornesc ei teleap‑teleap. Creangă; Mă aplec pe vine-n jos: «Ța-ța!», și chem căprița cu mâna... Caragiale;
2.2. cu modificări:
Ce mai ala-bala pe la Hagiu? Sadoveanu; ... numai ce aud și pupăza cântând: Pu‑pu‑pup... Creangă.
• II. Se scriu accidental într-un cuvânt unele interjecții repetate:
Începu a râde hâd și strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moș Andronic o spus o poveste. Bogdan.
• III. Se scriu în cuvinte separate:
1. cu blanc, interjecțiile (propriu-zise) compuse cu structura interj.1 + interj.2:
ei aș, ei na, ia hai, ia uite, (i)ete fleoșc, (i)ete na, (i)ete scârț; Hai sictir... Că te trag în bătătură Și te toc ca pă trupină. (Șezătoarea).
2. cu virgulă între ele:
2.1. interjecții repetate (identic, câte două-patru):
Gânsacul... țipa cât îl lua gura: ga, ga, ga, ga! Creangă; Pune plosca la gură și gâl, gâl, gâl. Sevastos; Începu a-i face cu degetul și-i zise: Ghidi, ghidi, tâlharule ce ești! Ispirescu; De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! Creangă; Ca d-voastră? – Hî, hî! Alecsandri; Ea: mac, mac, mac…. Sevastos; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri; Neghiniță intră în urechea dreaptă a împăratului și șopa, șopa, șopa... Delavrancea; Țac, țac / Prin copac, / Fâș, fâș / Prin păiș. Gorovei; Se repede la dânsa ș-o sărută, țoc, țoc! Sadoveanu; Vai, vai, frate Virgile. Steinhardt;
2.2. grupuri repetate de interjecții identice:
Șu-șu-șu, șu-șu-șu, am început a spune la năzbâtii, ca băieții. Sadoveanu;
3. cu semnul exclamării între ele: interjecții repetate (identic, câte două-trei):
Mânați, copii, hei! hei! Pop; Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Ispirescu; Bătea nepăsător în poartă: toc! toc! toc! Botez.
• Întrucât interjecțiile pot exprima un enunț, semnul exclamării și virgula dintre ele pot fi interpretate ca având valoarea lor proprie de semne de punctuație.
• Anumite interjecții pot juca rol de predicat, substituind un verb, pe care îl sugerează și a cărui grilă sintactică o preiau:
... De-abia se mai aude, departe [cum bate]: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu; Ursul... Se scoală în picioare Și, hâța! hâța! [= se urcă] până sus. Odobescu - Slavici; –N-apuc să răspunz, domnule, și șart! part! trosc! pleosc! [= îmi trage] patru palme. Caragiale.
4. rar, cu puncte de suspensie între ele:
Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
4.1.5. Scrierea numeralelor compuse
• Numeralele compuse se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.
• I. Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură:
1. cardinale propriu-zise: seriile cu spre (unsprezece...) și unele serii formate prin alăturare: douăzeci...;
2. ordinale: dintâi, întâiași, seriile al unsprezecelea..., al douăzecilea...
• II. Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puțin sudate:
1. cardinale: seriile douăzeci și unu...; o sută, două sute...; o mie, două mii, douăzeci de mii...; un milion...; o sută unu...; o mie unu...
• Scrierea continuă/fără blancuri a numeralelor cardinale compuse, care se cere uneori în stilul administrativ (pe formulare ș.a.), constituie o excepție.
2. ordinale corespunzătoare celor cardinale din seriile de mai sus:
al douăzeci și unulea...; al o sutălea, al două sutelea...; al (o) mielea...; al (un) milionulea...; al o sută unulea...; al o mie unulea; al douăzeci miilea...
Succesiunile num.1 + num.2 juxtapuse (inclusiv scrise cu cifre) care exprimă aproximația/imprecizia se scriu cu cratimă: doi-trei copii, două-trei zile, 10-12 ore, cu virgulă: două, trei zile sau cu linie de pauză: două – trei zile (aceasta este preferabil să se evite, deoarece antrenează risipă de spațiu, fiind încadrată de blancuri).
4.1.6. Scrierea prepozițiilor compuse
• Prepozițiile compuse (dintre care unele au și omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. separat.
• I. Se scriu într-un cuvânt prepozițiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori):
deasupra, dedesubtul, despre, dinspre, dintre, dintru (înv.), împotriva, înspre, printre, printru;
• II. Se scriu în cuvinte separate succesiunile de două sau trei prepoziții nesudate (prep.1+ prep.2 ± prep.3):
à la (fr.), datorită a; de deasupra, de dedesubtul, de după, de la, de pe (la), de pe lângă, de peste, de sub, fără de, grație a, în contra (înv., pop.), mulțumită a, până după, până în/la/pe, până pe după/pe la/pe sub, pe la, pe lângă.
• Din motive fonetice,
- prepoziția compusă de-a din locuțiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul se scrie totdeauna cu cratimă, în timp ce prepozițiile de + a + verb la infinitiv se scriu separat sau cu cratimă, în funcție de tempo: de a/de-a scrie;
- când pierde pe -ă, la pronunțarea în tempo rapid, prep. fără + a se scrie cu cratimă: fă|r-a, iar în prepozițiile compuse fără de, până la cu apostrof: făr’| de milă, pân’| la tine.
4.1.7. Scrierea pronumelor și a adjectivelor pronominale compuse
• Pronumele și adjectivele pronominale compuse se scriu I. cu cratimă între componente (rar), II. într-un cuvânt sau III. în cuvinte separate.
• I. Se recomandă scrierea cu cratimă (și cu litere mici) a noilor pronume de politețe din seria domnia-sa „dumnealui”, rezultate prin reluarea în uz a vechilor locuțiuni pronominale de politețe din seria Domnia Sa (folosite în trecut referitor la domnitori sau la boieri).
• II. Se scriu într-un cuvânt pronumele și adjectivele pronominale sudate, compuse la origine și devenite în parte neanalizabile:
1. de întărire: seria lui însumi;
2. demonstrative: seriile lui același; ălălalt, ăstălalt (fam.); celălalt; cestălalt (pop., rar);
3. nehotărâte compuse cu:
3.1. elementele inițiale alt-, fie(ș)-, fi(e)ște-, fite-, oare(și)-, ori(și)-, vre-:
altceva, altcineva; fiecare; fieșcare, fieștecare (înv., pop.), fiștecare, fitecine (pop.); oarecare; oareșicare (pop.); oricare; orișicare (pop.); vreun/vreunul;
3.2. elementele finale -lea, -și, -va:
ceva, cevași (înv., reg.), cevașilea (pop.), niscaiva (pop., fam.);
• Dar se scriu în cuvinte separate îmbinările libere asemănătoare de la nivelul frazei precum oare care, ori (= sau) care: Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toți ori care vor.
4. negative:
niciun, nicio (N-a venit niciun elev/nicio elevă).
• Dar se scriu în cuvinte separate grupurile asemănătoare adv. + art./num. (nici un, nici unul).
5. de politețe: dumneata, dumnealui;
6. reflexive cu elementul final -și: sieși, (înv.) sineși;
• III. Se scriu în cuvinte separate pronumele relativ compus ceea ce și grupurile pronominale libere cel/cei/cele ce.
4.1.8. Scrierea substantivelor compuse
4.1.8.1. Scrierea substantivelor comune compuse
• Substantivele comune compuse se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.
• I. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică mai redusă, în care componentele și-au păstrat individualitatea morfologică (semnalată aici, ca și sensul, la câte un exemplu), având structura:
1. adj. + s., și anume:
1.1. adj. bun, rău + s.:
bună-credință „onestitate” (G-D art. bunei-credințe), bună-creștere „educație bună”, bună-cuviință „purtare bună”; bună-dimineața „zorea”, bun-gust „simț estetic”, bun‑plac „arbitrar”, bun-rămas „adio”, bun-simț „decență”, bun-venit „formulă de salut”; rea-credință „atitudine incorectă”, rea-voință „lipsă de bunăvoință”;
• Dar compusele sudate cu structură/componență asemănătoare se scriu într‑un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
1.2. adj. dublu + s.:
dublu-casetofon (art. dublu-casetofonul), dublu-decalitru (art. dublul-decalitru), dublu-decimetru, dublu-ster;
• Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: în dublu rol.
1.3. prim, viceprim:
prim-amorez „june-prim” (pl. prim-amorezi), primă-doamnă „soție de președinte de stat” (art. prima-doamnă), prim-balerin(ă), prim-ministru „premier”, prim-plan „cadru filmat de aproape”, prim-pretor, prim-procuror, prim-secretar, prim-solist(ă), (prim-)viceprim-ministru;
• Dar compusele sudate cu structură/componență asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
2. num. cardinal + s. (± adj.):
cinci-degete, doi-dinți, doi-frați „plante”, nouă-metri „lovitură de la nouă metri”, nouă-ochi „pește”, șapte-metri „lovitură de la șapte metri”, trei-frați(-pătați) „plante”, unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”;
• Dar îmbinările libere cu componență asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (mâna cu) cinci degete.
3. prep. după + s.: după-amiază (G-D art. după-amiezii), după-masă „a doua parte a zilei”;
• Dar îmbinările libere cu aceeași componență se scriu în cuvinte separate: după amiază „după miezul zilei”, după masă „după dejun, după cină”.
4. s. + adj.:
argint-viu „mercur” (art. argintul-viu), burtă-verde „burghez” (fam.), cal‑turtit „insectă”, coate-goale „persoană săracă” (fam.), făt-frumos „tânăr frumos”, floare‑domnească „plantă”, gură-spartă „persoană care flecărește”, iarbă-deasă „plantă”, jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc „plantă”, mamă-mare „bunică”, mațe‑negre „pește”, mațe-fripte „persoană zgârcită”, muscă-verde „insectă”, pește‑auriu „pește”, piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece „calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecărește”;
• Dar îmbinările libere cu aceeași componență se scriu în cuvinte separate: iarbă deasă „iarba cea deasă”.
5. s.1 + prep. + s.2:
arbore-de-cacao „plantă” (art. arborele-de-cacao), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-apă „libelulă”, cal-de-mare „pește”, câine‑de-mare „animal”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colț „plantă”, gură‑de‑lup „malformație; ochi de parâmă; unealtă”, iarbă-de-Sudan „plantă”, ochi-de-pisică „disc reflectorizant”, pește-cu-spadă „specie de pești”, piatră-de-var „carbonat de calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă „animal”, viță-de-vie „plantă”;
• Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: brânză de burduf, câine de curte, gură de rai, pește de mare, piatră de râu.
6. s.1 + s.2 în N:
an-lumină „unitate de măsură” (pl. ani-lumină), artist-cetățean (pl. artiști‑cetățeni), bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”, căpitan‑comandor, câine-lup „specie de câini”, contabil-șef, cuvânt-titlu „intrare de dicționar”, cuvânt‑cheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, general‑locotenent, locotenent-comandor, locotenent-colonel, mamă-soacră „soacră”, marxism-leninism „doctrină”, mașină-capcană, mașină-unealtă, moașă-șefă, nord-est, oală-minune; pasăre-liră, pasăre-muscă „specii de păsări”; pește-ciocan „specie de pești”, plutonier-major, pușcă-mitralieră, redactor-șef, situație-limită, vagon-cisternă; volt-amper, watt-oră „unități de măsură”; zi-lumină, zi-muncă;
• Dar compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate: câine pechinez s. + adj.
7. Se scriu cu cratimă și substantivele repetate identic care alcătuiesc o unitate:
gânduri-gânduri „multe gânduri”, rânduri-rânduri, râuri-râuri (ultimele interpretate și ca locuțiuni adverbiale „unul după altul”, „în număr mare”):
Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri... Eminescu;
• Dar ele se pot scrie și cu virgulă: rânduri, rânduri.
8. s.1 art. + s.2 în G:
arborele-vieții „tuia” (reg.) (pl. arborii-vieții), calul-dracului „insectă” (invariabil la plural), cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboțica-cucului, floarea-soarelui, gura‑leului, iarba‑fiarelor, ochiul-boului „plante”; pasărea-paradisului „specie de păsări”, piatra‑iadului „azotat de argint”, roza-vânturilor „reprezentare grafică”, sângele‑voinicului „plantă”, vaca-Domnului „insectă”;
• Dar îmbinările libere cu aceeași componență se scriu în cuvinte separate: arborele vieții „schema evoluției omului”.
9. izolări de propoziții/fraze (majoritatea – epitete):
cască-gură „persoană distrată” (G-D art. lui cască-gură), ducă-se-pe-pustii „dracul”, du-te-vino „mișcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”; gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume „persoană care încurcă pe alții”, lasă‑mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”, linge‑blide „parazit”, n-aude-na-vede(-na-greul-pământului) „personaj; persoană năucă”, nu-mă-uita „plantă”, papă-lapte „nătăfleață”, pierde-vară „persoană leneșă”; soare-apune, soare-răsare „puncte cardinale”; sparge-val „dig; parapet”, târâie-brâu „om de nimic”; ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”; a umbla cu uite-popa-nu‑e‑popa „a fi inconsecvent”, vino-ncoace „farmec” (Are pe ~.), zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcție foarte înaltă”;
• Dar îmbinările libere cu aceeași componență se scriu în cuvinte separate: Lă‑mă, mamă! (înv.); Nu mă uita, dragul meu! Papă lapte, puiul mamii!; Vino-ncoace repede!
10. tipuri izolate:
ca-la-Breaza „dans”, cuvânt-înainte „prefață” (art. cuvântul-înainte), două-puncte „semn de punctuație”, iarba-datului-și-a-faptului „plantă”, mai-marele „superiorul” (fam.), mai-mult-ca-perfect „timp verbal”, post-scriptum, punct-și-virgulă „semn de punctuație”, sânge-de-nouă-frați „plantă; rășină”, scârța-scârța(-pe-hârtie) „funcționar”, terchea-berchea „persoană de nimic” (fam.); trei-leșeștile, trei-păzește „dansuri”.
• Dar îmbinările libere cu aceeași componență se scriu în cuvinte separate: ca la Breaza, (cele) două puncte, Se pun și punct și virgulă.
• Se scriu cu cratimă compusele care denumesc substanțe chimice distincte, specii de animale sau de plante (cu nume științifice diferite, care nu se precizează în general în Dicționar la toate cuvintele, glosate numai ca „pasăre”, „plantă” etc.) ș.a.: apă-grea (oxigen și deuteriu), viță-de-vie „Vitis vinifera”.
• II. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, ale căror componente nu mai au individualitate morfologică (fapt semnalat la câte un exemplu), formate din/cu:
1. cuvinte nelegate prin vocală de legătură, care formează compuse cu unitate semantică și gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:
1.1. adj. + s.:
bunăstare „prosperitate” (G-D art. bunăstării), bunăvoință; dreptunghi; duraluminiu; lungmetraj; primadonă, primăvară; scurtcircuit, scurtmetraj; triplusalt;
• Dar compusele mai puțin sudate cu componență identică/structură asemănătoare se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
1.2. adv. + s.:
binecuvântare (G-D art. binecuvântării), binefăcător, binevoitor; răufăcător, răuvoitor;
1.3. prep.1 ± prep.2 + s.:
deîmpărțit, deînmulțit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi; fărădelege; subsol, supat (pop.);
• Dar îmbinările libere cu componență identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (om) fără de lege „nelegiuit” (înv.) loc. adj.
• Din motive fonetice, de tempo, se scriu cu cratimă de-mpărțit, de-nmulțit.
1.4. s. + adj.: botgros (pl. botgroși), botroș „păsări”, vinars „rachiu” (reg.);
• Dar îmbinările libere cu componență identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: Are un bot gros.
1.5. s.1 + s.2 în nominativ (sau provenit(e) din construcții cu acuzativul):
blocstart (art. blocstartul), electronvolt, fluorclormetan, locțiitor, metalazbest; omucidere, omucigaș, pruncucidere, pruncucigaș; valvârtej „vâltoare” (pop.; folosit mai mult adverbial);
• Dar compusele cu structură asemănătoare mai puțin sudate se scriu cu cratimă: bloc-turn (art. blocul-turn).
2. cuvinte unite prin vocala de legătură o:
anotimp (pl. anotimpuri), aurolac, citatomanie, cocainomanie, morfinomanie, opiomanie, procesomanie, secretomanie, ședințomanie;
3. compuse parasintetice: codobatură (G-D art. codobaturii), gâtlegău (înv.);
4. tipuri izolate:
atotputință (G-D art. atotputinței), atotștiință, preaplin „dispozitiv”, sinucidere, sinucigaș, untdelemn „ulei”.
• Dar îmbinările libere cu componență identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: prea plin.
4.1.8.2. Scrierea substantivelor proprii compuse
• Substantivele proprii compuse sunt foarte variate și au un comportament diferit sub raportul modului de scriere.
• Pentru anumite tipuri nu se pot da reguli generale, ci se descrie uzul, iar unele nume nu pot fi normate de către lingviști, cele oficiale fiind fixate de legislatori, iar cele folosite în lucrări de specialitate – propuse de către profesioniștii domeniilor respective (astronomi, geografi, oameni ai bisericii ș.a.).
• Ca urmare, unele nume proprii compuse cu structură și chiar cu componență asemănătoare apar în acte normative sau în diverse lucrări (și) în variante diferite (cu explicații diverse) de cele conforme cu normele academice. Formele din legi sunt obligatorii și nu trebuie „corectate” de utilizatori, chiar dacă se abat de la normele lingvistice sau de la tiparul comun seriei din care fac parte. În schimb, formele sub care apar alte categorii de nume (astronomice, geografice, religioase) în lucrări din domeniile respective nu au același caracter obligatoriu.
• Principalele tipuri de substantive proprii figurează în Dicționar, însă DOOM3, nefiind (și) un dicționar de nume proprii, cuprinde numai unele dintre acestea, care pun anumite probleme. Ele au fost incluse (în număr mult mai mare decât în edițiile precedente) din anumite considerente lingvistice – între altele pentru a diferenția de ele substantivele comune înrudite sau apropiate sau pentru a evidenția scrierea diferită a unor nume cu structură asemănătoare sau identică.
• În cele de mai jos se au în vedere nume proprii în majoritate românești sau cu forme în limba română și numai puține nume proprii străine.
• În funcție de categorie, de componență, de gradul de unitate, de oficializare, ca și de tradiție, numele proprii compuse românești și străine se scriu cu cratimă, într-un cuvânt sau în cuvinte separate, fără nicio regulă; de aceea trebuie căutate, la nevoie, în Dicționar sau în surse oficiale.
• 1. Nume de locuri
Pentru numele unităților administrativ-teritoriale (UAT) din România trebuie respectate formele oficializate prin anexele la Legea 290/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, ale căror motivări (prin componență, decizii administrative și politice, rutină, tradiție etc.) nu le discutăm aici.
• Aceste nume, extrem de numeroase, nu puteau fi incluse toate în Dicționar, unde figurează doar cele mai importante și mai frecvent folosite (de județe, municipii și alte orașe, numai sporadic de localități mai mici, în funcție de problemele lingvistice pe care le pun); pentru celelalte trebuie consultată Legea.
• Conform Legii,
1.1. dintre numele compuse de județe se scriu: cu cratimă Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin, iar în cuvinte separate Satu Mare.
1.2. Numele compuse de orașe (dintre care reproducem numele celor declarate municipii) se scriu:
1.2.1. cu cratimă:
Boldești-Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbești-Jiu, Chișineu-Criș, Cluj-Napoca, Drăgănești‑Olt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinți-Târg, Lehliu-Gară, Miercurea‑Ciuc, Negrești-Oaș, Piatra-Neamț, Piatra-Olt, Popești-Leordeni, Sângeorz-Băi, Slănic‑Moldova, Tăuții-Măgherăuș, Târgu-Neamț;
1.2.2. (rar) într-un cuvânt:
Câmpulung (inclusiv în ~ Moldovenesc), Sângeorgiu (în ~ de Pădure), Sânnicolau (în ~ Mare), Sântana;
1.2.3. în cuvinte separate:
Baia Mare, Baia Sprie, Copșa Mică, Negru Vodă, Ocna Mureș, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sânnicolau Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmației, Șomcuta Mare; toate numele compuse cu primul element Târgu în afară de Târgu‑Neamț: Târgu Bujor, Târgu Cărbunești, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Târgu Lăpuș, Târgu Mureș, Târgu Ocna, Târgu Secuiesc; Turnu Măgurele, Turnu Severin (actualmente în Drobeta-~);
1.3. Numele compuse ale comunelor și satelor prezintă adesea inconsecvențe între ele și față de numele asemănătoare de orașe (chiar când au aceeași structură și uneori chiar aceeași componență), fiind scrise în Lege diferit referitor la localizări diferite: cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau în cuvinte separate.
Orașu Nou-Vii; Dupăpiatră, Întrerâuri, Luncasprie, Satchinez, Satulung (jud. Maramureș), Sântămăria – (în ~ Orlea), Subcetate (jud. Harghita), Subpiatră (jud. Bihor), Suplai; După Deal, La Curte, Satu Lung (jud. Cluj), Sântă Măria (jud. Sălaj), Sub Cetate (jud. Sălaj), Sub Piatră (jud. Alba), Sub Plai.
1.4. Numele compuse de locuri din afara României, traduse/adaptate în limba română, se scriu în cuvinte separate sau într-un cuvânt:
Asia Mică, Berlinul de Est, Berlinul de Vest/Berlinul Occidental, Extremul Orient, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eurasia.
1.5. Numele compuse de state traduse în limba română trebuie scrise conform recomandărilor Ministerului român al Afacerilor Externe și ale Ghidului de redactare interinstituțional al Oficiului pentru Publicații al UE, și anume cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau, mai ales, în cuvinte separate:
Papua-Noua Guinee; Muntenegru; Capul Verde, Marea Britanie, Regatul Unit.
1.6. Numele proprii străine compuse de orașe, state, teritorii etc. se scriu ca în limba de origine (directă sau indirectă)/ca în uzul internațional, cu cratimă (mai rar), în cuvinte separate (mai frecvent), uneori și cu alte semne ortografice (de ex. cu apostrof):
Guineea-Bissau; Burkina Fasso, Costa Rica, Côte dʼIvoire, Hong Kong, Puerto Rico, San Marino, Sierra Leone, Sri Lanka, New York.
• Scrierea altor categorii de nume geografice nu este reglementată în mod strict.
• 2. Nume de persoane și asimilate lor
2.1. Numele proprii de persoană compuse – prenume și nume de familie – (neincluse în Dicționar) se întâlnesc scrise fie cu cratimă, fie într-un cuvânt, fie în cuvinte separate:
Ana-Maria/Anamaria/Ana Maria; Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, Gheorghiu‑Dej, Ionescu-Șișești, Micu-Klein, Niculescu-Mizil, Piuariu-Molnar, Popescu‑Gopo, Popovici‑Bayreuth, Ronetti-Roman, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra, Ștefănescu‑Delavrancea; Amarie(i), Avădanei, Boubătrân, Capdebo(u), Celmare/Cel Mare, Cincilei, Costapetru, Delavrancea, Dinvale, Hagichirea, Hagiculea, Moșandrei, Sparionoapte, Șaptefrați; Alecu Ivan (Ghilia), Hagi Culea, Ioan Andrei (Wachmann), Ion Emil (Bruckner), Ștefan Vasile (Episcupescul).
2.2. (Supra)numele personalităților istorice care datează din perioade când sistemul actual al numelor de familie nu era constituit se scriu conform tradiției:
Ștefan cel Mare, Radu de la Afumați, Petru Șchiopul, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit.
2.3. Pentru a se asigura identitatea legală a persoanei, numele folosite oficial se scriu în forma din documentele acesteia. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, stipulează că la întocmirea actului de naștere, precum și a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie și prenumele titularului formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă. Este vorba de înscrierea în acte a prenumelor nou-născuților și a numelor de familie pentru care cetățenii optează la căsătorie/divorț sau la schimbarea numelui.
• Ca orice lege, ea dispune numai pentru viitor, acest mod de scriere neregăsindu‑se în toate actele întocmite anterior: cetățenii au dreptul de a păstra și în uzul oficial forma propriilor nume corespunzătoare voinței lor și tradiției familiei, în măsura în care ea este consemnată în actele lor de stare civilă emise anterior.
Legea nu se aplică numelor neoficiale compuse de persoane – hipocoristice, nume de autor, nume de scenă, porecle, pseudonime –, care se pot scrie potrivit voinței purtătorilor (cf. Ionescu-Ruxăndoiu, dar Guțu Romalo).
2.4. Numele compuse românești de personaje folclorice și literare se scriu în general cu cratimă sau în cuvinte separate:
Baba-Cloanța(-Cotoroanța), Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb, Jumătate‑de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Strâmbă-Lemne; Moș Crăciun, Moș Ene, ca și numele împrumutate ale unor personaje literare sau mitologice: Don Juan, Don Quijote, Palas Atena.
• 3. Nume de corpuri cerești
Numele proprii compuse de corpuri cerești se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:
Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloșca-cu-Pui, Cornul‑Caprei, Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineață, Părul-Berenicei, Scroafa-cu-Purcei, Ursa‑Mare; Steaua Polară.
• 4. Nume de sărbători
Numele proprii compuse de sărbători laice sau religioase (indiferent de cult) se scriu mai rar cu cratimă și de cele mai multe ori în cuvinte separate:
Lăsata-Secului, Moș-Ajun; Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Buna Vestire, Iom Kipur, Săptămâna Mare, Patruzeci de Sfinți, Ramazan Bairam, Schimbarea la Față, 1 Iunie.
• Numele proprii compuse formate din sintagme bazate pe cuvinte comune (precum denumirile de instituții, epoci istorice, titluri de documente etc.) se scriu în cuvinte separate.
4.1.9. Scrierea verbelor compuse
• I. Puținele verbe compuse sunt sudate și se scriu, toate, într-un cuvânt:
a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a se sinucide, a telecomanda (inclusiv formații accidentale ca a furgăsi, a furlua).
• II. Se scriu într-un cuvânt formațiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai sau (rar) prea + verb la gerunziu sau la participiu (adjectivizat): nemaivăzând, nepreavăzând, nemaivăzut, nepreavăzut.
4.2. Scrierea derivatelor
• Regulile după care se scriu derivatele nu depind de faptul că sunt formate în românește (inclusiv ca parasintetice), calchiate după alte limbi sau împrumutate gata formate.
• După unele păreri, prefixoidele și sufixoidele nu se integrează strict în derivare, fiind considerate mai curând elemente de compunere. În special pentru vorbitorul obișnuit, mai ales în ce privește modul de scriere, prevalează asemănările cu prefixarea, respectiv cu sufixarea, dar pentru acesta nu contează de fapt interpretarea, ci modul în care trebuie/se pot scrie ele.
• Unul și același formant este interpretat uneori fie ca prefix, fie ca prefixoid, respectiv fie ca sufix, fie ca sufixoid, iar uneori există omonimie prefix – element de compunere (de ex. hipo ca prefix înseamnă „(mai) mic”, iar ca element de compunere are sensul „referitor la cai”).
4.2.1. (Formații cu) prefixe/prefixoide
• I. Se scriu într-un cuvânt majoritatea formațiilor:
1. cu prefixe (vechi sau neologice):
amoral, antecalcul, antieuropean, arhiaglomerat, circumterestru, cisalpin, a conlucra, a contrazice, a desface, deverbal, a dezabona, diafilm, disproporție, ectoplasmă, endotermic, a exînscrie, exotermic, extrafin, hiperaciditate, hipoaciditate, imoral, indisciplină, infrastructură, interactiv, intracarpatic, a introduce, a îngălbeni, a întredeschide, a juxtapune, neabătut, nonstop, paranormal, pericranian, a permuta, postcalcul, preșcolar, proeuropean, a răsciti, a reîmpărți, retroversiune, străvechi, subsecțiune, supercampion, suprastructură, transalpin, ultraprogresist;
• Dar se scriu în cuvinte separate locuțiunile (împrumutate) cu componente asemănătoare: (persona) non grata (lat.), iar alte formații împrumutate – ca post-scriptum (lat.) – ori noi sau/și ocazionale – cu cratimă între componente.
2. cu prefixoide neologice:
acvaplanare, aeroclub, a se autoaccidenta, biodegradabil, cvasiunanim, demipensiune, electrocasnic, filorus, gastroenterolog, geopolitică, heliomarin, hemodializă, hipotracțiune, izoglosă, macroeconomic, metaloterapie, microorganism, radiodifuziune, semianalfabet, sociocultural, stereoacustică, telecabină, triatomic, zoofobie;
3. cu prefixoide vechi + baze inexistente în limba română actuală: bașbuzuc „ostaș turc” (înv.), pravoslavnic (înv., pop.), protopop;
• Dar formațiile cu prefixoide vechi + substantive existente în limba română actuală se scriu cu cratimă.
4. în care între prefixul ne- și un verb la gerunziu sau la participiu se intercalează adverbul mai: nemaipomenit.
• II. Anumite formații se scriu cu cratimă între prefix și bază (corespunzând unei rostiri mai insistente), și anume:
1. obligatoriu:
1.1. derivatele cu prefixul ex- care exprimă o stare anterioară („fost (din)”): ex‑campion, ex-premier, ex-președinte, ex-PSD;
• Dar derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt.
1.2. formațiile cu prefixoide vechi + substantive atestate și în limba română actuală (chiar dacă numai ca istorisme): baș-boier, treti-logofăt, vel-spătar, vtori‑stolnic;
• Dar formațiile cu prefixoide vechi de la baze inexistente independent în limba română actuală se scriu într-un cuvânt.
1.3. unele formații noi sau ocazionale care au ca bază o abreviere, indicarea prescurtată a unui an calendaristic, o literă, un nume propriu, un pronume substantivizat:
non-UE, pro-UE; ante-’89, post-’89; non-a; anti-Trump, post-Obama, pro‑Macron; non-eu;
• Dar derivatele obișnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt.
• Ocazional, din rațiuni fonetice (pentru a reda rostirea în tempo rapid) se scriu cu cratimă derivate cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-: ne‑mpăcat, re-mpărțit.
2. facultativ (pentru a pune în evidență prefixul sau/și baza), unele derivate scrise în mod obișnuit fără cratimă, mai ales:
2.1. cu prefixe cu sens superlativ: ultra-progresist (Caragiale);
• Dar, în mod obișnuit, asemenea derivate se scriu într-un cuvânt.
2.2. cu sensuri mai puțin obișnuite, asupra cărora se insistă:
pre-text „ceea ce precedă un text”;
• Dar omonimele lor curente se scriu într-un cuvânt: pretext „pretins motiv”.
2.3. supraprefixate cu același element (unele formații având sens superlativ): extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat;
• Dar derivatele obișnuite care prezintă cumul de prefixe se scriu într-un cuvânt: antepreșcolar.
2.4. mai mult sau mai puțin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeași literă: răs-străbun.
• III. Un prefix poate fi scris între paranteze rotunde – mai ales în stilul științific sau jurnalistic –, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/și reintroduse”.
• IV. Se scriu separat prefixele/prefixoidele (re)devenite cuvinte (adjective invariabile, adverbe, prepoziții, substantive):
anti, auto, bio, contra, extra, hiper, hipo1, hipo2, mini, mono, neo, pro, stereo, super, trans, ultra: El este/votează totdeauna anti. X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; grăsimi trans și, accidental, alte prefixe opuse termenului de bază: „legume ne [= nemirositoare] sau mai puțin mirositoare” (Gib. I. Mihăescu).
• Prefixele izolate privitoare la aceeași bază, neexprimată la primul termen, se scriu cu cratimă: concediu pre- și postnatal, glande endo-exocrine/exo-endocrine, plăți intra- și interbancare.
• V. Unele abrevieri formate din litera inițială a prefixului + litera inițială a bazei sunt scrise (în texte farmaceutice, medicale) cu punct între acestea:
c.i., i.d., i.m., i.v. pentru contraindicații, intradermic, intramuscular, intravenos.
• VI. Scrierea prefixelor din multiplii și submultiplii unităților de măsură nu este o chestiune de ortografie, care să fie decisă de lingviști.
4.2.2. (Formații cu) sufixe/sufixoide
• I. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt, formațiile:
1. cu sufixe:
african, albăstrui, berărie, boușor, brașovean, brădet, bunătate, celular, coborâș, cocoșel, dulăpior, fățiș, frizerie, iniște, îndrăzneală, legământ, lenjereasă, liliachiu, macaragiu, mirositor, negreață, nuntaș, oportunism, oportunist, pașalâc, păsăroi, prevedere, repetabil, rodnic, românesc, scorțos, sculptural, scumpete, temător, vălmășag, chiar dacă bazele lor se scriu cu cratimă: burtăverzime față de burtă-verde sau în cuvinte separate: albaiulian, antonpannesc, cincisutist, donquijotism, sierraleonez, srilankez (față de Alba Iulia, Anton Pann, cinci sute, Don Quijote, Sierra Leone, Sri Lanka);
2. cu sufixoide:
cartofor, centrifug, cronofag, dermatolog, organigramă, rusofil, rusofob, spermicid.
• II. Se scriu cu cratimă:
1. derivatele cu sufixe de la abrevieri literale sau de la litere: STB-ist; X-ulescu;
• Dar se scriu într-un cuvânt derivatele de la abrevieri devenite cuvinte: ceferist, penelist, redegist, refegist, setebist, uslaș, utecist de la CFR, PNL, RDG, RFG, STB, USLA, UTC.
2. derivatele cu sufixe de la unele nume proprii străine care păstrează litera finală a numelui ce prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: poe-esc, rousseau‑ism (de la Poe [poŭ], Rousseau [ruso]).
• Dar se scriu mai frecvent fără cratimă, cu căderea vocalei finale, alte derivate de la nume proprii străine: shakespearian de la Shakespeare.
• Când vocala inițială a sufixului coincide grafic sau/și fonetic cu finala bazei, se păstrează numai vocala sufixului: dandy + -ism > dandism, lobby + -ist > lobbist (nu *dandyism, *dandysm; *lobbyist, *lobbyst, cum se întâlnește uneori).
• III. Un caz izolat îl reprezintă scrierea separată a unui sufix folosit ocazional cu rol de cuvânt: ism „modă, tendință”, pl. isme.
4.3. Scrierea grupurilor relativ stabile de cuvinte
• Grupurile relativ stabile de cuvinte (unele interpretate și ca locuțiuni) se scriu, ca și locuțiunile, în cuvinte separate, iar cu cratimă numai din motive fonetice.
• Ele sunt secvențe în care componentele își păstrează sensul de bază – corespunzător realității denumite – și pot avea structura:
1. adj. + s.:
bună creștere „dezvoltare bună” (O ~ a plantelor se realizează greu.), bună dimineața (formulă de salut), bună stare „stare bună”; dublu ve/dublu vî „litera w”; prim ajutor „ajutor medical imediat”, prim plan „plan preliminar”; triplu voal;
• Dar substantivele compuse cu componență identică sau asemănătoare se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
2. adv. bine + adj. (în general provenit din part.):
bine crescut „dezvoltat bine” (cozonac ~), bine cunoscut „știut bine” (caz ~ de toți), bine înțeles „priceput bine” (lucru ~ de elevi), bine venit „sosit cu bine”;
• Dar adjectivele și adverbele compuse cu aceeași componență se scriu cu cratimă sau într-un cuvânt.
3. adv.1 + adv.2:
nici când (N-a anunțat ~ a plecat.), nici cât (~ negru sub unghie), nici cum (Lucrurile nu stau ~ am spus eu, ~ ai spus tu.), nici unde (Nu s-a dus ~ a promis.);
• Dar adverbele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt.
4. adv. + art.: nici un, nici o (Nu e naiv și nu e nici un om incult/nici o persoană incultă);
• Dar adjectivul pronominal compus cu aceeași componență se scrie într-un cuvânt.
5. adv. + loc. adv.: nici o dată „nici măcar o singură dată” (Nu numai că n-a citit lecția de mai multe ori, dar n-a citit-o ~.);
• Dar adverbele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt.
6. adv.1 + prep. + adv.2:
nici de cât „nici despre cât”, nici de cum „nici despre cum” (Nu vorbește nici de cât a suferit, nici de cum a fost umilit.);
• Dar adverbele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt.
7. adv.1 + adv.2/loc. adv.:
nici odată (= nici odinioară) (Nu l-am crezut nici odată/nici odinioară, nu-l cred nici acum.);
• Dar adverbele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt.
8. adv. + num.:
nici o, nici un (N-am nici o soră, nici mai multe. N-am nici un frate, nici mai mulți.), nici una, nici unu (Nu participă nici una, nici mai multe/nici unu, nici mai mulți);
• Dar se scriu într-un cuvânt adjectivele pronominale compuse cu componență identică/asemănătoare.
9. adv. + pr.: nici una (Nu-mi place nici una, nici alta/nici cealaltă/nici unul, nici altul/nici celălalt.);
• Dar se scriu într-un cuvânt pronumele compuse cu aceeași componență.
10. prep. + s.:
de mâncare (pop.) (Dă ~ la păsări.), după amiază „după miezul zilei” (Ei reîncep cositul ~.), după masă „după masa (de prânz/de seară)” (~ bea un digestiv.);
• Dar cuvintele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
11. prep. + vb. (= supin): de mâncat (~, aș mânca.);
• Dar substantivele compuse cu aceeași componență se scriu într-un cuvânt: demâncat „merinde” (pop., rar) (S-a dus cu ~ la câmp.).
12. pr.1 + pr.2: grupurile pronominale cel/cei/cele + ce;
13. s. + adj.: apă minerală, comisar principal, director adjunct, director general;
• Dar alte formații cu structură (relativ) asemănătoare sunt considerate substantive compuse și se scriu cu cratimă.
14. s.1 + prep. + s.2: apă de colonie, unt de cacao.
• Dar alte formații cu structură asemănătoare sunt considerate substantive compuse și se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
4.4. Scrierea locuțiunilor
• Majoritatea categoriilor de locuțiuni (când sunt rostite în tempo normal/lent) se scriu în cuvinte separate (la fel ca grupurile relativ stabile de cuvinte); unele se scriu însă cu cratimă sau cu virgulă.
• Din punctul de vedere al scrierii ca locuțiuni nu sunt semnificative situațiile în care unele componente ale lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice: totdeauna (tipul de-a berbeleacul) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aducere-aminte, așa și-așa, de-asta, Doamne-ajută, dup-aceea, luare-aminte) ori pentru că includ cuvinte compuse scrise cu cratimă: de (pe) când Adam-Babadam.
1. Locuțiunile adjectivale (unele cu omonime locuțiuni adverbiale) se scriu în cuvinte separate:
altfel de „diferit”, de bine, de damă, de nimic, de pomină, de prim ordin, de seamă, de sine stătător, de-o șchioapă, de suflet, din preajmă, fără precedent, la locul lui etc./nelalocul lui etc., nu știu cât, pe alese, pe potrivă, prin absurd, te miri cât, inclusiv numeroase locuțiuni împrumutate: ad litteram (lat.), a giorno (it.), à la carte (fr.), low cost (engl.);
2. Locuțiuni adverbiale (unele cu omonime locuțiuni adjectivale) se scriu:
2.1. cu cratimă:
(de) zor-nevoie, dis-de-dimineață „dimineața foarte devreme”, jur-împrejur, mai-mai;
2.2. cu virgulă (locuțiunile adverbiale cu structură simetrică, uneori ritmate sau/și rimate):
cu chiu, cu vai „cu mare greutate”; de bine, de rău „cât de cât”; de ieri, de azi „de curând”; de milă, de silă; de voie, de nevoie „mai mult de silă decât de bunăvoie”; pe vrute, pe nevrute „indiferent dacă dorește sau nu”;
• Unele locuțiuni apar fie cu cratimă, fie cu virgulă: cum-necum/cum, necum „de bine, de rău”; de una-de alta/de una, de alta „despre diverse lucruri”; până una-alta/până una, alta „provizoriu”; vrând-nevrând/vrând, nevrând „mai mult de silă decât de bunăvoie”.
2.3. (mai frecvent) în cuvinte separate:
a doua oară, altă dată „în altă împrejurare”, câte o dată „câte o singură dată”, cu bună știință, cine știe cât, cu carul, cu frumosul, cu nemiluita, cu ridicata, cu toate astea, de bunăvoie, de altfel, de (câte) două ori, de mult „de vreme îndelungată”, de sine, din abundență, din contra, din zi în zi, dragă Doamne, fără seamăn, în contradictoriu, în cruciș, în derâdere, în jur (de), în primul rând, întâia(și) dată, între timp, la fix, mai ales, mai mult ca sigur, mult și bine, nevoie mare, nu cumva, (de) nu știu când, o dată „o singură dată”, odată și odată, pe ascuns, pe capete, pe deasupra, pe fugă, pe nebăgate de seamă, pentru ce, per tu, prima dată, prin absurd, te miri când, zi de zi, inclusiv locuțiuni împrumutate: allegro ma non troppo (it.), avant la lettre (fr.), et cetera (lat.), face to face (engl.);
• Dar se scriu într-un cuvânt adverbele compuse cu aceeași componență.
3. Locuțiunile conjuncționale se scriu în cuvinte separate:
astfel că, ca și când, chiar dacă, chit că, cu toate că, de câte ori, de parcă, de vreme ce, din cauză că, doar că, după cât(e), după ce că, fără să, imediat ce, în concluzie, în loc (ca) să, în timp ce, necum să, numai că, numai ce, odată ce, până ce, până să, pe lângă că, pe măsură ce, pe motiv că, până ce, până să, pentru ca... să, pentru că, precum și, prin urmare;
4. Locuțiunile interjecționale (românești, foarte rar împrumutate), inclusiv formulele de invocare, se scriu în cuvinte separate, și anume:
4.1. cu blancuri:
ce Dumnezeu, ce mai, Doamne ferește, Doamne păzește, ei bine, ferească Sfântul, ia te uită, ia vezi, la naiba, măi să fie, no comment (engl.), nu zău, păcatele mele;
4.2. cu virgulă (locuțiunile care conțin un vocativ pe a doua poziție): feri, Doamne; scârț, Marițo; tronc, Marghioalo;
5. Locuțiunile prepoziționale se scriu:
5.1. cu cratimă: jur-împrejurul;
5.2. mai ales în cuvinte separate:
(ca) urmare a, (de jur) împrejurul, din/în afara, din/în/prin preajma, față de, în caz de, în ciuda, în jurul, în fața, în/la dreapta, în locul, la adresa, odată cu, pe baza, pe dinafara, vizavi de;
6. Locuțiunile pronominale se scriu în cuvinte separate:
cine știe ce „ceva”, cine știe cine „cineva”, Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.), Majestatea Sa, nu știu cine „un oarecare”, te miri ce „nimica toată”, te miri cine „ceva neînsemnat”;
• Dar se recomandă scrierea cu literă mică și cratimă a noilor pronume de politețe compuse din seria lui domnia-sa.
7. Locuțiunile substantivale se scriu în cuvinte separate:
aducere aminte „amintire”, băgare de seamă „atenție”, un te miri cine „un oarecare”, însărcinat cu afaceri „diplomat temporar”, luare aminte „atenție”, un nu știu ce „un farmec nedefinit”, inclusiv unele locuțiuni împrumutate: curriculum vitae (lat.) „tip de autobiografie”, hapax legomenon (gr.) „apariție unică”, home delivery (engl.) „livrare la domiciliu”, silenzio stampa (it.) „greva tăcerii”;
8. Locuțiunile verbale se scriu în cuvinte separate:
a(-și) aduce aminte „a(-și) aminti”, a avea de-a face „a fi în legătură, în relații”, a băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”, a lua aminte „a ține seama de ceva; a observa cu atenție ceva”, a o lua din loc „a pleca”.